Rapid a intrat oficial în FALIMENT! Giuleştenii vor fi retrogradaţi

Ultima actualizare:

    Rapidiştii riscă să fie excluşi din Liga I
Rapidiştii riscă să fie excluşi din Liga I

Tribunalul Bucureşti a decis intrarea în faliment a clubului patronat de Valerii Moraru din cauza unor datorii de aproximativ patru milioane de euro. Decizia nu este însă definitivă, Rapid putând face apel în termen de 10 zile.

“În temeiul art 107 alin 2 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei, ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care debitorul are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii”, e un scurt pasaj din hotârârea emisă de Tribunalul Bucureşti.

Dacă decizia va fi păstrată şi la apel, atunci Rapidul îşi va pierde locul în Liga I, giuleştenii promovând luna trecută pe prima scenă a fotbalului românesc. Mai mult, rapidiştii ar putea fi retrogradaţi până în divizia a patra.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net