Reduta giuleșteană. Fără gol primit în acest campionat, Rapid s-a impus (1-0) și în disputa cu FCSB

Ultima actualizare:

    Cristi Săpunaru și-a condus echipa spre o nouă victorieFoto: sportpictures.eu
Cristi Săpunaru și-a condus echipa spre o nouă victorieFoto: sportpictures.eu

Desfășurat în fața unor suporteri entuziasmanți, derby-ul a dezamăgit în mare măsură. S-a jucat tare, adeseori chiar dur, iar ocaziile de gol au fost rare. Pe final, spiritele s-au încins, iar Șerban (FCSB) și Sefer (Rapid) au fost eliminați de arbitrul Marian Barbu.

Încurajați de miile de fani, rapidiștii au izbutit să facă față unor adversari mai rapizi. Și deși a dominat primul mitan, FCSB n-a amenințat poarta adversă. Doar Octavian Popescu a avut o incursiune în careul advers, însă a preferat să șuteze în loc să-i paseze lui Tănase, mult mai bine poziționat. Același stil individualist l-au avut, în atac, și giuleștenii. Iar cea mai mare ocazie de gol a lor a fost irosită de Săpunaru, care, fiind fără marcaj pe la 14 metri de poartă, a trimis mingea în peluză. În acest context, Rapid a deschis scorul atunci când se aștepta mai puțin. La o centrare, Crețu a făcut un semiluft, iar mingea l-a lovit pe Vinicius și a ricoșat în poartă sub privirile lui Vlad, rămas fără replică (min. 39). 

Record de spectatori în pandemie 

Al doilea mitan a început cu FCSB forțând egalarea. Trimis pe teren, la pauză, alături de Cristea și Moruțan, Mamut s-a zbătut printre fundașii adverși, fiind când faultat, când surprins în ofsaid. S-a observat din nou că formația din Berceni nu e obișnuită să joacă cu un vârf de atac clasic. La finalizare a apărut fundașul Vinicius (min. 82), însă lovitura sa de cap nu l-a păcălit pe portarul Moldovan. Iar apoi Tănase a irosit ultima șansă, șutând telefonat la o lovitură liberă (min. 90+4).  Grație acestui succes, Rapid staționează pe locul 2 în clasament, cu 13 puncte, la numai două în urma liderului CFR Cluj. FCSB se află pe 4, cu 8 puncte. Giuleștenii au stabilit și un record de spectatori la un meci pe teren propriu, în ultimul deceniu, la partida de aseară de pe Arena Națională fiind vândute circa 35.000 de bilete. O cifră-record pentru fotbalul românesc și în timp de pandemie. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
Andy Murray (EPA) jpg
Gloria Buzau Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Andres Sfait (Facebook) jpg
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net