Cristiano Ronaldo este un star în toată lumea, dar nicăieri nu e divinizat atât de sincer ca pe Insula Madeira, unde s-a născut. De fiecare dată când se întoarce acolo e primit cu fast, iar el nu-i uită pe ai lui. La fel s-a întâmplat şi la vizita de ieri!


Au trecut 9 luni de când Portugalia a câştigat în Franţa Campionatul European de Fotbal, iar naţionala lusitană n-a ajuns în toată ţara pentru a arăta fanilor trofeul. Madeira, provincia de baştină a căpitanului Cristiano Ronaldo, este unul dintre aceste locuri, dar ocazia perfectă s-a ivit marţi seara, când pe Estadio dos Barreiros, din Funchal, s-a disputat amicalul cu Suedia. Iar evenimentul s-a transformat într-o sărbătoare! Jucătorii au fost întâmpinaţi ca nişte eroi încă de la aeroport, iar starurile lui Fernando Santos au fost pregătite. Cristiano Ronaldo şi Pepe, colegi şi la Real Madrid, au coborât din avion cu trofeul câştigat anul trecut pe Stade de France, iar mulţimea a izbucnit în urale. CR7 a avut timp să se salute şi cu numeroşii membri ai familiei sale, care trăiesc la Funchal, iar apoi s-a pregătit de un meci care l-a introdus în istorie. Ronaldo a deschis scorul în minutul 18 şi cu golul marcat în poarta Suediei a ajuns la cota 71 pentru echipa naţională. Asta înseamnă urcarea automată pe locul 9 în topul celor mai buni marcatori internaţionali din istorie, la egalitate cu neamţul Klose, tailandezul Senamuang şi sauditul Majed Abdullah. Până la iranianul Ali Daei, 109 goluri marcate pentru perşi, mai e cale lungă, dar nimic nu pare imposibil de atins pentru portughezul în vârstă de 32 de ani. Merită însă orice efort, pentru că şi aprecierile sunt pe măsură! Ultima recunoaştere a măreţiei sale este denumirea aeroportului din Funchal cu numele său! Portugalia a pierdut până la urmă amicalul cu scandinavii, care au revenit de la 0-2 prin dubla lui Claesson şi autogolul lui Cancelo.

 
 
Loading...