Dorin Rotariu a avut o primă patre de sezon oscilantă, cu realizări ocazionale, dar mijlocaşul de 21 de ani rămâne unul dintre cei mai promiţători jucători români.


Daum l-a păstra în anturajul echipei naţionale, iar cluburile din străinătate sunt cu ochii pe el. Două încearcă să şi-l aconteze. Galatasaray Istanbul l-a întrebat pe Gheorghe Hagi despre Roariu şi cum "Regele" a oferit referinţe bune, turcii vor pune şi o ofertă concretă pe masa lui Negoiţă. "Am vorbit cu preşedintele clubului şi în viitor va ajunge un român la Galatasaray!", a spus Hagi. Pe pista Rotariu a apărut însă şi Dinamo Zagreb, trupa lui Alexandru Măţel din Croaţia, iar fundaşul confirmă interesul. "Mi-aş dori, vă daţi seama, să am un român alături de mine, să mai vorbim şi noi în limba noastră, să mai ieşim împreună, să mâncăm cu familiile. Am fost întrebat despre un jucător de la Dinamo, şi cam atât tot, sper să vină alături de mine. Am fost întrebat de Dorin Rotariu şi am vorbit foarte frumos de el. Am spus numai lucruri frumoase despre el, şi acum rămâne să se înţeleagă, dacă se va înainta o ofertă", a declarat Alex Măţel la Dolce Sport.

 
 
Loading...