Rupe Steaua blestemul portarilor străini?

Ultima actualizare:

    Bogatinov
Bogatinov

Bogatinov e o enigmă pentru fanii Stelei, la fel cum au fost la vremea lor Hamutovski, Carlos, Andrey şi Zapata. Precedenţii străini care au apărat buturile Stelei au un singur lucru în comun: toţi s-au despărţit de Steaua în condiţii deloc amiabile, în conflicte deschise cu conducerea clubului.

La finalul actualului sezon, Steaua e nevoită să înceapă o nouă eră în ceea ce priveşte titularul postului de portar. După cinci ani în care n-a avut rival pe postul de goalkeeper, Tătăruşanu îşi va face bagajele în vară, cel mai probabil viitoarea sa destinaţie urmând să fie Grecia, mai exact Olympiacos. Avertizaţi de iminenta plecare a lui „Tătă", oficialii stelişti au aruncat un ochi pe piaţa transferurilor. Cum variantele din ţară au lipsit cu desăvârşire, roş-albaştrii au fost nevoiţi să se orienteze peste hotare. Un macedonean, Martin Bogatinov, a fost ales să calce pe urmele lui Tătăruşanu.

Liber de contract, acesta a semnat ieri o înţelegere de scurtă durată, doar până în vară. Dacă îşi va demonstra valoarea, atunci Steaua îl va păstra pe Bogatinov şi îi va oferi un nou contract. De altfel, Bogatinov s-a pus deja sub comanda antrenorului Laurenţiu Reghecampf în cantonamentul din Spania. „ Sunt foarte fericit pentru faptul că am semnat cu Steaua. Abia aştept să încep munca alături de noii mei colegi", a fost primul mesaj adresat de Bogatinov suporterilor stelişti.

Rămâne de văzut dacă macedoneanul se va adapta sau nu în România, însă istoria nu e deloc încurajatoare pentru Bogatinov. Motivul? Portarii străini care au îmbrăcat până în prezent tricoul Stelei (Hamutovski, Carlos, Andrey şi Zapata) şi-au încheiat cu scandal aventurile în Ghencea.

Bogatinov,de 8 luni pe bară

În vârstă de 27 de ani, Martin Bogatinov are referinţe destul de bune, fiind şi internaţional al ţării sale, cu 15 selecţii la naţionala Macedoniei. Singura pată neagră din CV-ul lui Bogatinov e reprezentată de cele 8 luni de pauză pe care portarul le-a avut înainte de a semna cu Steaua. Bogatinov a jucat ultimul meci oficial la 3 mai 2013, după care a intrat într-un conflict financiar cu şefii clubului ucrainean Karpatî Lvov. Ca urmare, a fost trecut pe linie moartă până în noiembrie 2013, atunci când şi-a reziliat contractul cu Karpatî.

Eric garantează pentru Bogatinov

Timp de jumătate de an, Bogatinov a fst coleg la Karpatî cu brazilianul Eric, fostul mijlocaş de la Pandurii. „Mi-l amintesc, e un portar bun. Calitatea lui numărul 1 e la reflexe, unde cred că era printre cei mai buni din Ucraina. În plus, e şi băiat bun, un tip de caracter şi de echipă. Nu e un jucător conflictual, n-a făcut deloc probleme în vestiar", a declarat Eric, actualul jucător al echipei saudite Al-Ahli.

Hamutovski, certat cu toată lumea

În 2003, bielorusul Vasili Hamutovski semna cu Steaua, devenind primul portar străin din istoria roş-albaştrilor. Deşi a pus umărul la câştigarea a două titluri, evoluând în peste 80 de partide în toate competiţiile, „Hamu" şi-a pierdut în 2005 locul de titular în favoarea lui Martin Tudor.

De-aici au început o serie de conflicte pe care Hamutovski le-a avut cu întreaga conducere a Stelei, precum şi cu unii dintre coechipieri (în cantonamentul din Italia s-a luat la bătaie cu Rică Neaga). Inevitabil, Steaua i-a arătat uşa lui Hamutovski, acesta fiind vândut în ianuarie 2006 ruşilor de la Tom Tomsk în schimbul a 500.000 de dolari.

«Nebunul» Carlos, clientul lui Gigi

La începutul lui 2006, în locul lui Hamutovski a fost adus pletosul portughez Carlos Fernandes. Cu imaginea sa rebelă, lusitanul şi-a atras imediat numeroşi admiratori, dar şi o grămadă de contestatari. Inclusiv patronul Gigi Becali l-a criticat pe Carlos după fiecare meci mai puţin reuşit al acestuia. „Nebunul" dintre buturile Stelei n-avea cum să reziste prea mult în acelaşi loc cu guralivul Becali, astfel că în 2007 a renunţat şi la o sumă importantă de bani pentru a rupe contractul cu Steaua.

Andrey a dat Steaua în judecată

După Hamutovski şi Carlos, a urmat brazilianul Andrey Nazario. Adus cu surle şi trâmbiţe de Mihai Stoica tocmai din America de Sud, Andrey a avut un debut de senzaţie la gruparea din Ghencea, într-un meci cu Oţelul din Cupa României. După numai câteva săptămâni, Andrey a intrat în gura lui Gigi Becali şi pedepsit cu un exil la echipa a doua a clubului. Deşi a reuşit să plece din România în octombrie 2007, brazilianul s-a războit mult timp cu Steaua pentru neplata unor datorii financiare, litigiul ajungând inclusiv la FIFA.

Zapata, distrus de Piţurcă

Cumpărat de Steaua în vara lui 2007, columbianul Zapata a avut evoluţii contradictorii, alternând paradele de senzaţie cu gafele copilăreşti. După mai mult de 100 de partide în care a apărat poarta Stelei, „Rufay" Zapata devenise unul dintre jucătorii iubiţi de publicul din Ghencea. Venirea lui Victor Piţurcă pe banca tehnică, în vara lui 2010, a însemnat începutul sfîrşitului pentru Zapata. Nefiind în graţiile lui Piţi, care îl adusese după el pe Răzvan Stanca, columbianul a fost retrogradat la echipa secundă. Reintrodus în lot de Ilie Dumitrescu, Zapata n-a mai stat mult la Steaua, în ianuarie 2011 semnând cu turcii de la Galatasaray.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net