Ceea ce microbiştii români aşteptau să se întâmple de câteva luni, se va produce în aceste zile: germanul Christoph Daum va fi demis de la cârma naţionalei de fotbal a României. Propunerea demiterii a venit din partea Comisiei Tehnice a FRF, iar preşedintele Răzvan Burleanu a confirmat că va începe procedura de înlăturare a neamţului. Lui i se reproşează în special trei lucruri.


1. Rezultatele şi jocul slab. Când a fost numit la cârma primei reprezentative, selecţionerul Christoph daum a promis că jucătorii români vor ataca tot timpul. Acest lucru nu numai că nu s-a întâmplat, dar nici de apărat parcă nu mai ştiam să ne apărăm, aşa că s-a reuşit contraperformanţa ca echipa noastră să rateze calificarea la Campionatul Mondial cu două etape înaintea încheierii preliminariilor! Iar asta în condiţiile în care noi eram consideraţi a doua echipă ca valoare din grupă. 

2. Salariul uriaş. Cum în trecut a fost un nume important al fotbalului european şi cum venea în România în rol de salvator, Daum a cerut şi a primit, pentru el şi echipa lui, un salariu uriaş pentru realităţile fotbalului românesc. În jur de 2 milioane de euro scoteau anual din casierie cei de la FRF pentru a-i plăti pe cei care nu au reuşit decât să prelungească agonia fotbalului românesc cu încă patru ani de absenţă de la Mondiale. 

3. Selecţia. Prestaţiile din ultimele două meciuri disputate de naţionala României, cel cu Armenia (scor 1-0) şi cel cu Muntenegru (scor 0-1), dar în special selecţia făcută de Daum, au ridicat multe semne de întrebare privind profesionalismul neamţului. El i-a ignorat pe Alibec şi Budescu, cei mai în formă jucători ai formaţiei FCSB în cupele europene, chemând sub tricolor alţi fotbalişti care nici măcar nu jucat titulari la echipele lor de club. 

 

5 propuneri de înlocuitor

16-sport-h_52343862.jpg

Zenga e singurul care nu are echipă dintre antrenorii propuşi ca selecţioner de Comisia Tehnică

 

Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal a venit cu propunerea de reziliere a contractului lui Cristoph Daum, pecetluind practic soarta germanului. Înlocuitorul acestuia se va alege de pe o listă cu mai multe nume. La finalul şedinţei de ieri, Mihai Stoichiţă, preşedintele Comisiei Tehnice, a declarat: ”Comisia Tehnică a propus întreruperea raportului de muncă între FRF şi Christoph Daum şi s-au făcut recomandări pentru numele viitorului selecţioner. Nu vă pot spune numele. I-am rugat pe membri să facă recomandări în plic, să le semneze. Între 3 şi 5 nume. Vor fi contabilizate şi, în funcţie de ce va decide conducerea, se va decide începerea negocierilor. Sunt nume pe care le cunoaşteţi din presă. Până la următoarele meciuri, sperăm să rezolvăm problema selecţionerului. Recomandarea Comisiei nu este o hotărâre“. Posibilii înlocuitori ai lui Christoph Daum sunt Cosmin Contra, Dan Petrescu, Walter Zenga, Mircea Rednic sau Cosmin Olăroiu. 

 

 
 
Loading...
Citeste tot despre: