Silviu Lung a ajuns în Liga a 3-a, dar țintește promovarea în liga secundă cu CSO Filiași

Ultima actualizare:

    Aflat la prima experiență ca antrenor principal, fostul portar al echipei naționale și căpitan al României la Mondialul din 1990 are un obiectiv îndrăzneț pentru acest sezon al ligii a treiaFoto: Click!
Aflat la prima experiență ca antrenor principal, fostul portar al echipei naționale și căpitan al României la Mondialul din 1990 are un obiectiv îndrăzneț pentru acest sezon al ligii a treiaFoto: Click!

A îmbrăcat tricoul naționalei în 77 de jocuri, a participat la CE 1984 și CM 1990, unde a și fost căpitan al ”tricolorilor”, iar din 1994 și-a început cariera de tehnician, trecând pe la echipe de prima ligă, dar și din străinătate din postura de secund și antrenor cu portarii.

Din iarna anului trecut, Silviu Lung a bifat un alt debut: acela de principal, iar echipa la care este și în prezent, Filiași, are ambiții mari pentru noul sezon al Ligii a treia. Avându-l pe bancă pe legendarul portar oltean, micuța echipă din Filiași se vede în eșalonul secund în sezonul viitor. ” Avem cel mai bun lot din ultimii cinci ani în care am evoluat în liga a treia. Silviu Lung lucrează și încearcă să-i aducă în formă maximă la fel ca la Liga 1, cu toate procedeele de acolo. Este un antrenor exigent, are și parte umană foarte bună, îi ceartă pe băieți când trebuie, îi felicită când e cazul. A fost greu să-l conving să vină ca principal, el a fost secund la Liga 1 și la mai multe echipe antrenor cu portarii, era obișnuit altfel. Am discutat o săptămână, apoi răspunsul a fost pozitiv și de atunci am pornit la drum împreună” – Florin Spînu, președinte CSO Filiași, reprezentantul Ligii 3 în Comitetul Executiv al FRF.

Fabian Crușoveanu e căpitanul celor de la CSO Filiași şi mâna dreaptă a antrenorului Lung
Fabian Crușoveanu e căpitanul celor de la CSO Filiași şi mâna dreaptă a antrenorului Lung

” Silviu Lung este un tehnician foarte bun, lucrăm de aproape un an cu el. Portarii sunt avantajați, fac o pregătire foarte bună. Lung ne motivează în stilul lui înainte de fiecare meci, ne pregătește foarte bine” – Fabian Crușoveanu, căpitan CSO Filiași. ”Silviu Lung este foarte bun ca antrenor și este și un om bun.  Este exigent, dar doar asa putem face treabă, prin serioazitate și muncă. Portarii sunt avantajați, are o experiență uriașă, când facem greșeli în joc încearcă să ne spună din ce a trăit el, să ne dea exemple concrete” – Dan Ungur, fotbalist CSO Filiași.

Își doresc să joace în Cupa României cu echipe din prima ligă

Micuța ehipa din Filiași este un fel de sperietoare pentru formațiile din eșaloanele superioare. În ultimele două sezoane ale Cupei României ei au scos cluburi mult mai tari și au ajuns la un pas de duelurile cu echipele din prima ligă, ratând de fiecare dată, la panaltiruri, această șansă.  Nu și acum, spun cei de la Filiași, care sunt deciși să spargă ghinionul și să fie față în față cu FCSB, CFR Cluj, Dinamo sau CSU Craiova. Pentru asta au de trecut primul hop, meciul de marți, cu Slatina.

” Aș vrea să aducem în Cupă o echipă din Liga 1, mi-aș dori să trecem de Slatina, apoi să jucăm o echipă precum FCSB, CFR Cluj sau CS Ucraiova. Ar fi o sărbătoare mare în oraș” – Fabian Crușoveanu, căpitan CSO Filiași.

” Mi-aș dori să facem lucruri mari, sunt dinamovist am și fost o perioadă acolo, așa că aș vrea să-i întâlnim și să-i batem. Suntem considerați o echipă mică, dar sperăm să demonstrăm că nu este așa cum spun unii” – Dan Ungur, fotbalist CSO Filiași.

Florin Spînu, președintele celor de la CSO Filiași, încearcă să le ofere jucătorilor condiţii de ligi superioare pentru a ajunge cât mai repede acolo
Florin Spînu, președintele celor de la CSO Filiași, încearcă să le ofere jucătorilor condiţii de ligi superioare pentru a ajunge cât mai repede acolo

” Ultimii doi ani de Cupă am ajuns până în turul patru și de fiecare dată am pierdut la penaltiuri. Cu Râmnicu Vâlcea, echipă din liga a doua, în 2016, iar anul trecut cu FC Argeș, când ei au dat dovadă de lipsă de fair play într-o fază de la care ne-au egalat în timpul regulamentar, apoi am pierdut la 11 metri. Anul acesta sunt convins că vom ajunge să ne duelăm cu o echipă din prima ligă, sigur se va sparge ghinonul” – Florin Spînu, președinte CSO Filiași.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net