Simona Halep - Victoria Azarenka! Meciul începe în jurul orei 20.00

Ultima actualizare:

    Simona Halep va lupta la US Open cu Victoria AzarenkaFoto: AP
Simona Halep va lupta la US Open cu Victoria AzarenkaFoto: AP

Simona Halep - Victoria Azarenka e duelul din sferturile US Open. Sportiva noastră s-a calificat în premieră în această fază a ultimului turneu de Grand Slam al anului după ce a învins-o pe Sabine Lisicki.

Simona Halep va juca azi, în jurul orei 20.00, împotriva Victoriei Azarenka, fostă numărul unu mondial şi ocupanta poziţie 20 în prezent. Adversara e acum din nou în mare formă, antrenorul ei fiind Wim Fissette, cel care i-a fost alături şi Simonei în 2014, dar pe care l-a demis prin sms.

La Openul american, „Vika” are în palmares două finale, în 2012 şi 2013, iar cu Halep s-a mai întâlnit de două ori, în 2012, şi a câştigat de fiecare dată,  în optimile de finală ale turneului de la Doha, scor 6-3, 6-1, şi în aceeaşi fază la Linz, scor 6-1, 6-1.

Simona Halep - Victoria Azarenka: Avertizată de CTP

Ziaristul şi comentatorul de tenis Cristian Tudor Popescu a analizat jocul româncei la US Open. Pentru Simona Halep urmează acum testul cu Victoria Azarenka. “O campioană se face câştigând meciurile proaste. Meciul Simonei cu Lisicki a fost un meci slab, cu foarte multe greşeli şi de-o parte, şi de alta. Din fericire, trebuie să-i mulţumim Sabinei că a făcut mai multe decât Simona, în jur de 80 de greşeli neforţate. Şi, cu ajutorul acestora, i-a permis Simonei să revină, să intre în meci şi, în cele din urmă, să-l câştige”, a spus acesta conform “ring”.

Apoi, a continuat: “Simona nu a făcut unul dintre meciurile ei bune, dar toată admiraţia şi tot respectul pentru că a luptat şi a făcut-o până la sânge. Nu ştiu cât de accidentată este, pentru că am văzut-o terminând meciul în alergare şi destul de proaspătă. Nu mi s-a părut că ar putea fi invalidă pentru următorul meci, asta a fost senzaţia mea. La New York, principalele probleme sunt umiditatea şi căldura, care duc la crampe musculare, deshidratare, pierderi de săruri pentru mulţi jucători şi jucătoare”.

“Cu Azarenka va fi cu totul altceva, mult mai greu. Simona trebuie să-şi ridice nivelul de joc. Dacă practică acelaşi tenis ca în meciul cu Lisicki, atunci totul se va termina într-o oră. Cu serviciul pe care l-a practicat în optimi, este condamnată în faţa Azarenkăi. Va trebui ca Simona să găsească un echilibru între atac şi apărare pentru că Azarenka va ataca tot timpul, o va pune mereu în defensivă. Simona nu trebuie să-i creeze confort psihic Azarenkăi, pentru că altfel va călări meciul tot timpul. Din când în când trebuie să-i rupă ritmul, altfel are şanse mici să o bată”, a mai spus CTP referindu-se la meciul Simona Halep - Victoria Azarenka.

Simona Halep - Victoria Azarenka: românca, lăudată de adversară

Sportiva din Belarus a prefaţat întâlnirea cu Halep. “A crescut mult faţă de ultima oară când am jucat împotriva ei. Cu siguranţă, se numără printre favorite. A fost în Top 3 mult timp, a câştigat meciuri importante. Cred că jocul său vorbeşte pentru ea. Este foarte solidă din spatele terenului, are aproape toate loviturile. Pentru o jucătoare care nu este foarte înaltă, are un serviciu destul de bun. Are foarte multe arme. Trebuie să mă concentrez asupra jocului meu, să fiu agresivă şi să încerc să controlez jocul", a spus Azarenka.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net