Șumudică nu are frică în Turcia și a ajuns pe locul 3

Ultima actualizare:

    Marius ȘumudicăFoto Click!
Marius ȘumudicăFoto Click!

Marius Șumudică are un început de campionat spectaculos în Superliga Turciei.

Echipa antrenată de român, Gaziantep, a învins în deplasare, cu scorul de 2-1, pe Rizespor, și a urcat pe locul al treilea în clasament, la egalitate cu Fenerbahce. Victoria din această a cincea etapă a campionatului a fost una foarte importantă, deoarece a venit în fața unei echipe care era mai bine clasată după primele meciuri.

Succesul de la Rizespor confirmă forma bună la care i-a adus Șumi pe elevii săi. Printre aceștia se numără și foștii FCSB-iști Junior Moraes și Toșca, ambii titulari de drept la Gaziantep. În meciul de ieri, echipa românului a început în forță și în minutul 16 avea deja 2-0, prin golurile marcate de Demir (min. 12) și Twumasi. Gazdele au marcat prin Samu (min. 65). Etapa trecută, Șumudică a erușit una dintre cele mai importante victorii ale carierei, 3-2 cu Beșiktaș, pe care a condus-o chiar cu 3-0.

În următoarea etapă, Gaziantep va juca pe propriul teren, contra celor de la Goztepe.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
On Cloudboom Strike jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net