La startul meciului Karabukspor – Kayserispor (1-0) din campionatul Turciei, pe teren sau pe banca de rezerve s-au adunat nu mai puţin de şapte conaţionali.


La gazde, Papp, Torje, Tănase şi Grozav au fost titulari, în timp ce Marius Şumudică a apelat din primul minut la portarul Lung, iar Cristi Săpunaru s-a numărat printre rezerve. Din postura de revelaţie a startului de sezon, oaspeţii de la Kayseri porneau ca favoriţi, dar jucătorii de la Karabukspor au evoluat cu disperarea dată de o serie de patru eşecuri consecutive. Singurul gol al meciului a picat târziu, cu un sfert de oră înainte de final, şi a fost opera lui Gabi Torje, care l-a învins pe Lung cu un şut plasat din interiorul careului. „Eram rău în clasament şi ne-am dorit mult această victorie. A fost şi schimbarea de antrenor care cred că ne-a ajutat”, a spus mijlocaşul român de 27 de ani.

Golul lui Torje a fost cu atât mai preţios cu cât a venit în inferioritate numerică, asta după ce Paul Papp a fost eliminat pentru două „galbene” în minutul 56. „Mă bucur că Torje m-a scos. Era o mare problemă dacă nu băteam”, a declarat la final fundaşul român de la Karabukspor.

sumi.jpg

Marius Şumudică

Bineînţeles, a fost tristeţe mare în tabăra adversă, elevii lui Şumudică ratând şansa de a urca pe locul doi în clasament. Kayserispor a pierdut doar al doilea meci al sezonului, după cel din etapa de debut, cu Galatasaray, iar Şumudică a pus înfrângerea pe lipsa norocului. „Ne-am mişcat bine, dar am avut ghinion. Nu e timp să ne plângem, Kayserispor nu e o echipă mare. Suntem o echipă normală şi jucăm un fotbal de calitate”, a afirmat fostul tehnician al Astrei. „Uneori e mai bine să joci 11 la 11 decât să ai avantaj numeric. Aşa, la 0-0 şi cu om în plus, băieţii mei au crezut că au câştigat deja partida”, a completat Şumudică.

Loading...
Citeste tot despre: