Vești bune pentru Gabi Tamaș

Ultima actualizare:
979708 gabi tamas politie2 0 png

Aflat în cea mai neagră perioadă a carierei, Gabi Tamaș a primit o mână de ajutor neașteptată din parte propriului club.

Patronul formației Hapoel Haifa a dezmințit zvonurile referitoare la o reziiere a contractuluis scadent în 2020, deși românul a încălcat clauza referitoare la consumul băuturilor alcoolice. În vârstă de 35 de ani, Tamaș se află în arest la domiciliu de o lună, după ce, în cursul lunii martie, a fost prins conducând cu 205 km/h deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. El a fost ținut mai ântâi 7 zile în arest la poliție, după care a fost plasat în arest la domiciliu, ratând, astfel meciurile echipei sale din play-out. Ioav Katz, patronul celor de la Hapoel Haifa, a susținut marți o conferință de presă, în care a vorbit și despre situația lui Tamaș. ”Am vorbit cu Gabi Tamaș și nu are un moral foarte bun. Noi încercăm să îl ajutăm. Nu cred că mai are șanse să joace în acest sezon. Dar el mai are contract și pentru sezonul viitor. El a greșit, a întrecut măsura. Dar clubul nostru îl va ajuta. Este un «icon» aici, un lider al echipei. Mai întâi trebuie să așteptăm să fie eliberat și după ce justiția va decide ce se întâmplă cu el, vom vedea și noi ce vom face”, a declarat Ioav Katz la conferința de presă, conform gsp.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net