După valul de retrageri momentane din echipa de Fed Cup a României, formația noastră pornește cu șansa a doua în meciul cu Rusia, care începe azi, la Cluj. Totuși, ”tricolorele” au câștigat detașat consursul neoficial al frumuseții.


Formată din Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Irina Bara, Jaqueline Cristian și Raluca Olaru, formația de Fed Cup a României a făcut furori la dineul oficial, care a avut loc miercuri seară. Îmbrăcate, toate, cu rochii negre și încălțate cu pantofi cu toc, fetele noastre au demonstrate că oricând ar putea schimba echipamentul de joc cu ținutele de prezentare ale festivalurilor de modă. În același timp, adversarele lor au venit îmbrăcate în rochii gri de același tip, dar fiecare s-a încălțat cu ce avea prin bagaje, astfel că trei dintre ele erau purtau încălțăminte de tenis.

Dacă la frumusețe le-am învins pe adversare cu scor de neprezentare, la tenis lucrurile sunt mai complicate. Fără Simona Halep, Irina Begu sau Monica Niculescu, România pare victimă sigură în fața rusoaicelor. Cum la tenis valoarea unei echipe și stabilirea favoritelor depinde de poziția jucătoarelor din clasamentul mondial WTA, e de ajuns să spunem că cele două românce care vor juca azi la simplu, Ana Bogdan și Gabriela Ruse, ocupă locurile 90, respectiv 168 în lume. Asta în timp ce adversarele lor, Veronika Kudermetova și Ekaterina Alexandrova, sunt pe locurile 38, respectiv 28. Partidele vor fi în direct la Digi Sport și Telekom Sport.

echipa_fed_cup_romania.jpg

Jucătoarele echipei de Fed Cup a României au strălucit la dineul din Fed Cup
Jucătoarele echipei de Fed Cup a României au strălucit la dineul din Fed Cup
FOTO: Cristina Huțu

”Să fim sinceri, calculul hârtiei arată că echipa noastră nu e favorită cu Rusia. Iar eu cred că ăsta e un plus pentru ele. Toată lumea îşi doreşte să fie în echipa naţională, iar acum a venit momentul lor şi au ce să arate. Cu ajutorul publicului sunt convins că vor da absolut totul şi noi chiar ne dorim şi sperăm la o victorie”, a declarat căpitanul nejucător al formației noastre, Florin Segărceanu.

rusia_dineu.jpg

Echipa de Fed Cup a Rusiei la dineul de dinaintea meciului
Echipa de Fed Cup a Rusiei la dineul de dinaintea meciului
FOTO: Cristina Huțu

Prima care va intra pe teren va fi, azi, de la ora 16.00, Gabriela Ruse. Ea va debuta în echipa de Fed Cup a României cu un meci de foc, contra Ekaterinei Alexandrova. Apoi, Ana Bogdan va încerca să o învingă pe Veronika Kudermetova, dar și emoțiile pe care a recunoscut că le are din postura de lider al echipei. “Pe de o parte simt un pic de presiune fiind liderul echipei României. Pe de altă parte iau acest lucru ca pe o oportunitate, ca pe o şansă. E un moment pe care l-am aşteptat mult timp, pentru că mi-am dorit foarte mult să joc. Iar acest moment a venit, cumva neaşteptat, dar a venit. Sunt pregătită, m-am antrenat foarte bine şi voi face tot posibilul să fac două meciuri cât mai bune”, a spus ea la conferința de presă de zilele trecute. Învingătoarea acestei întâlniri se va califica la turneul final, programat la Budapestea, în 14-19 aprilie.

Programul meciurilor din România - Rusia

Vineri, ora 16.00

Gabriela Ruse - Ekaterina Alexandrova

Ana Bogdan - Veronika Kudermetova

Sâmbătă, ora 14.00

Ana Bogdan - Ekaterina Alexandrova

Gabriela Ruse - Veronika Kudermetova

Irina Bara/ Raluca Olaru - Anna Blinkova/ Anna Kalinskaia

 
 
Loading...