Modele pe post de bile! Puştii-minune din tenis au rămas şocaţi

Ultima actualizare:

    Cei opt tenismeni s-au "cuplat" cu câte un model
Cei opt tenismeni s-au "cuplat" cu câte un model

Next Gen ATP Finals e turneul nou înfiinţat care reuneşte în această săptămână cei mai buni opt jucători sub 21 de ani din circuitul masculin.

Competiţia de la Milano a fost precedată însă de o tragerea la sorţi neobişnuită, criticată de majoritatea specialiştilor din tenis.

Ideea inedită a organizatorilor a fost de a chema la eveniment opt super-modele, care au înlocuit tradiţionalele bile cu care se efectuează tragerile la sorţi.

Procedura a fost una spectaculoasă pentru cei prezenţi, dar nu şi pentru tenismeni. Mai exact, aceştia au fost puşi să aleagă câte un model şi să defileze pe podium în compania fetelor, o sarcină deloc uşoară pentru nişte sportivi de performanţă.


    Sud-coreeanul Chung, la braţul unei frumoase italience
Sud-coreeanul Chung, la braţul unei frumoase italience

Apoi, la finalul defilării, fiecare jucător şi-a aflat grupa în urma unor dansuri lascive ale modelelor respective, care aveau ascunse cartonaşele A sau B în zonele intime ale corpului.

Iată şi rezultatul tragerii la sorţi:

Grupa A

Andrey Rublev

Denis Shapovalov

Hyeon Chung

Gianluigi Quinzi

Grupa B

Karen Khachanov

Borna Coric

Jared Donaldson

Daniil Medvedev

image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net