Serena Williams, îmbrăcată în luptătoare, alături de fetița și soțul ei

Ultima actualizare:

    Serena Williams, alaturi de sotul ei, Alexis, si de fiica lor, AlexiaFOTO: Instagram
Serena Williams, alaturi de sotul ei, Alexis, si de fiica lor, AlexiaFOTO: Instagram

Serena Williams, fostul lider mondial WTA, este o mamă exemplară, care nu pleacă nicăieri fără fiica sa.

Alexia, care a împlinit un an pe 1 septembrie, a însoțit-o pe americancă inclusiv în studiourile foto, acolo unde Serena ajunge foarte des, ea onorând majoritatea invitațiilor pentru pictoriale în diverse reviste. Cea mai recentă apariție a celor două este o superbă fotografie în care Serena apare ca o mamă luptătoare, lângă fiica ei. Mesajul e clar: ”Serena Williams este mamă la datorie și ucigătoare în același timp”.

Această fotografie vine ca o completare a celei publicte de soțul ei, Alexis Ohanian, pe Instagram, în care cei doi sunt îmbrăcați în costumele unor personaje de basm și își țin în brațe prințesa.

De multe ori, ajunge și cea mică în paginile publicațiilor, așa cum s-a întâmplat în revista GQ, cea care a declanșat un adevărat scandal peste Ocean.

GQ, revistă dedicată bărbaţilor, fondată în 1931 în SUA, desemnează din 1996 "bărbaţii anului", dar include şi femei între aceste personalităţi, din 2003.

Pe copertă apare Serena Williams, îmbrăcată într-un "body" negru, alături de titlul "femeia anului". Titlul este format din "bărbaţii anului", în care cuvântul MEN (n.r. - bărbaţi) este tăiat, iar deasupra lui este scris de mână WOMAN (n.r. - femeie) în ghilimele.

Numeroşi utilizatori ai reţelelor de socializare au reacţionat, întrâbând de ce cuvântul femeie apare între ghilimele.

Conducerea GQ nu a răspuns oficial pe acaestă temă, dar Mick Rouse, directorul de cercetare al revistei, a scris pe contul său de Twitter că grafica a fost realizată de desingnerul Virgil Abloh, care foloseşte ghilimele în creaţia lui artistică. Serena a colaborat cu Abloh pentru unele produse Nike.

Serena Williams, 37 de ani, locul 16 WTA acum, a fost comparată de multe ori cu un bărbat, iar fostul lider WTA nu a evitat să explice această situaţie.

"Mi s-a spus că sunt bărbat deoarece arăt puternică la exterior... S-a spus că nu aparţin sportului feminin, ci celui masculin pentru că arăt mai puternică decât multe alte femei. Nu, doar muncesc din greu şi am fost născută cu acest corp care intimidează şi de care sunt mândră", a declarat ea, anul trecut.

Serena Williams apare alături de actorii Michael B Jordan, Henry Golding şi Jonah Hill, "bărbaţii anului", în ediţia pentru decembrie a GQ. Williams, "The Champion" în opinia GQ, a revenit anul acesta în competiţii, după ce a născut o fetiţă în septembrie 2017. Ea a jucat două finale de grand slam în 2018, la Wimbledon şi la US Open, ambele pierdute, în faţa germanei Angelique Kerber, respectiv japonezei Naomi Osaka.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net