Biologii au descoperit o nouă specie de insectă în România

Ultima actualizare:

    Gărgărița stepică a pelinului a fost descoperită în Delta Moldovei
Gărgărița stepică a pelinului a fost descoperită în Delta Moldovei

Gărgăriţa stepică a pelinului se numește micuțul gândăcel alb, cu pete maronii și negre, pe care o echipă de biologi de la Societatea Ornitologică Română l-a descoperit în România, potrivit Agerpres.

Descoperirea a avut loc în luna iulie, într-o acţiune de monitorizare a faunei desfăşurată în Delta Moldovei, iar cel care a făcut-o se numește Alexandru Pintilioaie. „Este o specie de gândac care nu iese cu nimic în evidenţă pentru un necunoscător. Nici nu prea are cum, dat fiind că lungimea maximă la care poate ajunge este de doar 16 mm. Cu toate astea, este un gigant în comparaţie cu alte specii de gărgăriţe, care ating doar 2-3 mm lungime”, spune biologul. Potrivit acestuia, specia trăieşte în Nordul Africii, Asia şi Europa, unde poate fi întâlnită doar în regiunile stepice din partea europeană a Rusiei şi Ucraina.

În România, se estimează că există circa 1.250 de specii distincte de gărgăriţe. Potrivit Societății, insectele sunt cele mai numeroase animale de pe planetă, ele reprezentând 3/4 din fauna Terrei. Specialiștii spun că pentru protecţia speciei este necesară protejarea habitatului caracteristic, în cazul de faţă - zonele de sărătură stepice, în care obligatoriu trebuie să fie prezentă şi specia de pelin aferentă, potenţialele probleme putând consta în transformarea unor zone în teren arabil, precum şi suprapăşunatul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net