Duminica Floriilor a fost ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, începând astfel Săptămâna Patimilor. Este săptămâna sfântă în care credincioșii trebuie să fie mai buni, mai iertători și să se pregătească să primească lumina Învierii. Deoarece sărbătoarea pascală este înconjurată de obiceiuri și tradiții, iată care sunt cele mai importante:


Obiceiuri şi tradiţii din primele trei zile ale săptămânii Mari

În Lunea Mare, Marţea Mare şi Miercurea Mare, credincioşii trebuie să se ocupe de gospodărie, să facă curăţenie în curte, grădină. De asemenea, în primele trei zile din săptămână trebuie să se facă curăţenie în casă – să se spele geamurile, să se aerisească, să se pregătească locuinţa pentru sărbătoare.

Obiceiuri şi tradiţii din Joia Mare

Joia este ziua în care se face pomenirea Morţilor. Oamenii trebuie să meargă la biserică să împartă mâncare de post, fructe, vin. De asemenea, se spune că trebuie să se strângă în curte grămezi de crengi şi să se dea foc – acest ritual este destinat sufletelor morţilor, despre care se spune că se întorc la casele lor. În plus, joia trebuie să se vopsească ouăle (roşii – la fel ca sângele Lui Iisus), să se coacă cozonacii şi pasca.

Descoperă alte obiceiuri şi tradiţii româneşti pe clickpentrufemei.ro. 

 

Ouă de Paşte cu model de frunze

Ce să mănânci şi ce să eviţi la masa de Paşte

Loading...
Citeste tot despre: