Proiect. Maşinile cu volanul pe dreapta ar putea fi interzise

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Maşinile cu volan pe dreapta au intrat în atenţia parlamentarilor după ce, în ultimii ani, s-au înregistrat mai multe accidente foarte grave provocate de şoferii unor astfel de autoturisme.

În urma eliminării taxei auto în anul 2017, tot mai mulţi români şi-au cumpărat maşini cu volan pe dreapta datorită preţului mai accesibil. Statisticile RAR, obţinute de „Adevărul“, arată că în 2016 au fost înmatriculate 6.000 astfel de maşini, iar în anul 2017 peste 25.000 de automobile. Cifrele mai arată că în 90% dintre accidentele în care sunt implicate maşini cu volan pe dreapta, şoferul acestora se face vinovat de producerea accidentului.

Deputaţii PSD Gabriel Petrea şi Beatrice Tudor pregătesc un proiect de lege ce vizează interzicerea dreptului de circulaţie în România a maşinilor „englezeşti“. Specialiştii atrag atenţia asupra riscurilor pe care le reprezintă maşinile „englezeşti“ în traficul din România, unde cele mai multe şosele sunt cu o singură bandă pe sens. „Chiar şi cu volanul pe stânga, în circulaţia pe drumurile noastre – cele mai multe doar cu o bandă de mers pe sens, depăşirile sunt foarte riscante. Dacă mai ai şi volan pe dreapta, atunci vizibilitatea e foarte restrânsă, iar riscul de accident creşte exponenţial. Riscul nu este doar la depăşiri, dar şi la circulaţia în sensul giratoriu sau în intersecţii. Nu este expus doar şoferul unei maşini cu volan pe dreapta, dar şi ceilalţi participanţi la trafic“, a explicat, pentru „Adevărul“, fostul campion de raliu, Titi Aur.


    Titi Aur
Titi Aur

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net