Cinque Terre, pământurile create de Dumnezeu pentru sufletul turiştilor

Ultima actualizare:
La Spezia
La Spezia

Muntele stă să cadă în mare, cărărui şerpuiesc de-a lungul litoralului, case colorate par că ies din valuri. Imposibil să nu fi văzut vreodată fotografii cu aceste locuri. Este vorba despre Cinque Terre sau Cele cinci Pământuri, cinci sate care se succed pe Riviera italiană, între La Spezia şi Genoa.

Te-ai săturat de oraşe aglomerate, precum Roma, Florenţa sau Veneţia, dar dorul de Italia te cheamă să o vizitezi din nou?  Iată una dintre destinaţiile preferate de cei care caută linişte, culoare, pizza bună şi puţină plajă. Situat pe coasta de nord-vest a ţării, în provincia Liguria, Parcul naţional Cinque Terre atrage anual milioane de turişti. Şi din acest motiv, o escapadă primăvara sau toamna e mult mai inspirată decât una în toiul verii, atunci când rişti să nu te poţi bucura pe îndelete de peisaje din cauza roiurilor de vizitatori. Clima e blândă, în a doua parte a lunii mai, spre exemplu, fiind destule zile cu temperaturi de peste 20 de grade.

Casele vechi au un farmec aparte
Casele vechi au un farmec aparte

Cum se ajunge acolo? Zburând din România, cea mai inspirată variantă este la Pisa, cu un zbor Wizz Air, iar de acolo cu trenul până în localitatea La Spezia. Din Pisa nu faci mai mult de o oră, iar legături sunt din 30 în 30 de minute (8 euro biletul). În La Spezia e recomandat să te cazezi. Este cea mai apropiată localitate de Parcul Cinque Terre şi cea mai ieftină, deoarece să te cazezi într-una din cele 5 localităţi (Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza şi Monterosso al Mare) ar putea să-ţi facă o gaură cam mare în buget. Apoi din La Spezia e foarte uşor să vizitezi Cele cinci pământuri, deoarece un tren special le leagă pe toate. De la primul la ultimul, trenul face cam 20 de minute. Biletul pentru o zi, cu acces nelimitat, pentru un adult, este de 16 euro. Poţi coborî în oricare staţie şi te poţi urca iar după ce ai vizitat-o. Dar poţi lua trenul din La Spezia şi cu un tichet de 4 euro mergi într-unul din cele cinci sate, oricare vrei tu.

Poarta închisă de la Via del Amore
Poarta închisă de la Via del Amore

Poţi continua să le vizitezi pe celelalte pe jos, pe cărările care şerpuiesc de-a lungul coastei. Atenţie, însă, sunt drumuri destul de greu accesibile, trebuie să ai încălţăminte adecvată şi ceva antrenament. Dar aşa vezi mult mai bine frumuseţea locurilor, decât din tren! Satele au fiecare clişeul lor, dar piesele de rezistenţă, din punct de vedere al peisajului, sunt Vernazza şi Manarola, urmate de Riomaggiore. Monterosso al Mare este cel mai măricel şi singurul cu plajă, în vreme ce Corniglia e cel mai îndepărtat de mare, fiind aşezat sus pe stânci. Merită văzute toate şi acest lucru se poate întâmpla într-o zi, dar sfatul meu este să-ţi programezi două zile pentru a le bate la pas pe fiecare. Cine ştie dacă drumul vieţii te mai aduce vreodată pe aici!

Riomaggiore, primul din cele 5 sate
Riomaggiore, primul din cele 5 sate

Din Riomaggiore spre Manarola porneşte aşa numita potecă a iubirii, Via dell amore, care şerpuieşte între munte şi mare. Din păcate, acum poteca este închisă din cauza căderilor de pietre, dar autorităţile lucrează la consolidarea ei şi promit să o redeschidă cât mai repede. Abia din Manarola lucrurile se mai complică pentru cei care aleg să şerpuiască pe potecile de deasupra mării, pe lângă livezile de măslini, tufele de rozmarin şi florile de iasomie, pentru că începe urcuşul şi e nevoie de picioare cât de cât solide pentru a face faţă. Cu adevărat dificil e doar segmentul dintre Vernazza şi Monterosso, unde poteca are adesea o jumătate de metru lăţime şi orice pas greşit poate provoca probleme mari.

Manarola
Manarola

Riomaggiore este primul dintre cele cinci sate. Are şi un castel fortăreaţă, construit acum 700 de ani şi transformat acum în centru cultural. Plaja e mica şi ascunsă după nişte stânci, dar nu e amenajată.

Corniglia
Corniglia

Manarola este recunoscută pentru imaginile surprinse la apus de soare, când ultimele raze bat spre casele multicolore aşezate în coastă.

Vernazza
Vernazza

Corniglia e satul aflat la cea mai mare altitudine. De la gară trebuie să urci 382 de trepte până în centrul lui. E singurul care nu are ieşire la mare.

Plaja superbă din Monterosso
Plaja superbă din Monterosso

Vernazza e poate cel mai mic sat dintre cele cinci, având un petic îngust de nisip şi un dig care pătrunde în golful se sub stânci. Dar mie mi s-a părut cel mai frumos!


    Plaja superbă din Monterosso
Plaja superbă din Monterosso

Monterosso al Mare este ultimul şi cel mai mare dintre cele cinci sate şi are o plajă destul de lungă şi terase de la un capăt la altul. Oraşul este despărţit de turnul Aurora, care separă zona veche de cea nouă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net