Cine se maturizează mai repede: fetele sau băieţii? Un studiu lămureşte problema

Ultima actualizare:

Studiul cercetătorilor britanici ar putea să explice astfel motivul pentru care fetele par să crească mai repede decât colegii lor de clasă de sex masculin, informează Mediafax.

Pe măsură ce oamenii se maturizează, anumite porţiuni ale creierului devin mai mici, întrucât conexiunile inutile dintre celulele neuronale sunt îndepărtate, ducând astfel la apariţia unei "maşini" de procesare optimizată şi mai eficientă.

Autorii studiului au scanat în profunzime creierele a 121 de persoane cu vârstele cuprinse între 4 ani şi 40 de ani.

Ei au remarcat astfel că procesul de "îndepărtare" a conexiunilor inutile începe în jurul vârstei de 10 ani la fete - însă la băieţi nu începe înainte de vârsta de 20 de ani.

"Acest lucru face parte din procesul de învăţare. Creierul, ca întreg, se află în expansiune, însă pierde din conexiunile sale. E ca şi cum ai fi la o petrecere şi toată lumea vorbeşte în jurul tău, iar tu nu poţi să te concentrezi. Însă, dacă unele dintre acele voci dispar, îţi este mai uşor să auzi", a explicat Marcus Kaiser, coordonatorul studiului.

Studiul, publicat în revista Cerebral Cortex, a evidenţiat, totodată, faptul că legături de lungă distanţă dintre diverse regiuni ale creierului sunt păstrate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
horoscop jpeg
6 jpg
femeie trista jpg
image png
fata blonda zodii horoscop shutterstock 109970870 jpg
inselat jpeg
pardoseli dim jpg
zodii pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net