Aşa vă condimentaţi viaţa intimă!

Ultima actualizare:

Atingerile senzuale, folosirea jucăriilor sexuale şi ajutoarele din natură care stârnesc dorinţa sexuală îţi stau la dispoziţie pentru ca viaţa intimă să devină tot mai bună.

O simplă deviere de la ritmul alert al vieţii, cum ar fi un weekend în doi la munte sau o după-amiază în care trimiteţi copiii la bunici este utilă pentru a vă reaminti de nopţile albe de la începutul relaţiei.

Preludiul, foarte important

Studiile recente arată că peste 60 la sută din persoanele care ajung de obicei la orgasm sunt ajutate de atingerile senzuale ale partenerului. Senzaţiile pot fi amplificate dacă vă faceţi masaj reciproc, optaţi pentru baia cu spumă şi creaţi o atmosferă romantică. Puteţi să reînviaţi şi jocul cu frişcă sau fructe pe care să le savuraţi unul de pe corpul celuilalt.

Jucării pentru toate gusturile

Dacă vreţi ca viaţa voastră intimă să devină şi mai picantă, puteţi vizita un sex-shop. În astfel de locuri este practic imposibil să nu găsiţi ceva care să vă incite. Câteva exemple sunt lenjeriile comestibile, cremele stimulatoare, lubrifianţii, uleiurile de masaj, iar dacă sunteţi mai nonconformişti, chiar penisurile artificiale şi vibratoarele.

Studiile de ultimă oră arată că vibratoarele le îmbunătăţesc mai ales femeilor calitatea orgasmului. Tot femeile pot folosi şi gelurile intime, ce au rol de stimulare a orgasmului. Acestea accelerează fluxul sanguin şi cresc lubrifierea.

Află mai multe trucuri pe clicksanatate.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net