Cartofii pot deveni cele mai toxice legume

Ultima actualizare:

    Legumele şi  fructele pot conţine  zece pesticide
Legumele şi fructele pot conţine zece pesticide

Mare atenţie! Legumele şi fructele pe care le consumăm pot fi nocive din cauza unor substanţe folosite fără măsură, atât înainte de recoltare, cât şi în timpul depozitării. Cartofii prezintă un risc în plus faţă de alte legume, deoarece pot genera substanţe toxice dacă sunt păstraţi necorespunzător.

Pieţele sunt aprovizionate acum cu fructe şi legume aduse din depozitele unor producători locali sau de la importatori. Sunt arătoase, gustoase, dar departe de a fi cele mai sănătoase alimente, potrivit experţilor în horticultură. Rezultatele unor teste efectuate recent de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) arată că o persoană care consumă legume sau fructe poate ingera până la zece pesticide diferite. Strugurii, roşiile şi lămâile, de exemplu, conţin între două şi şapte pesticide diferite, iar merele - între două şi şase. ”Nu ai cum să faci producţie convenabilă, adică să obţii recoltă timpurie, cu aspect comercial, dacă nu ajuţi cu fertilizatori, cu diverse substanţe, cu fungicide şi pesticide. Ele trebuie folosite însă cu simţ de răspundere”, susţine Ionel Vâlcu, legumicultor din Buzău. 

Substanţele menite să protejeze culturile agricole ajung în partea comestibilă a plantelor şi în etapa de depozitare. Cea din urmă intervenţie este necesară pentru a prelungi perioada de valabilitate a legumelor şi fructelor după recoltare.  De exemplu, citricele sunt tratate pentru a rezista cu imazalil (E233), conform Asociaţiei InfoCons. ”Sigur, ni se atrage atenţia să nu folosim coaja citricelor şi bine ar fi să fie scris mare în punctele de vânzare, să fie atenţionaţi consumatorii, ca să nu mănânce coaja”, spune, pentru adevarul.ro, specialistul Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău.

Cercetătorul Costel  Vânătoru vorbeşte  despre pericolele  de pe tarabă
Cercetătorul Costel Vânătoru vorbeşte despre pericolele de pe tarabă

Conform studiului ANSVSA, mărul este cel mai nociv fruct, întrucât cel puţin un tip de pesticide a fost găsit în 98% din mostrele testate, iar cartoful este leguma cea mai toxică. Puţini ştiu că banalii cartofi pot deveni otrăvitori şi dacă sunt depozitaţi necorespunzător. ”Dacă tuberculii sunt lăsaţi la soare, se înverzesc, acumulează solanină, o substanţă toxică, devin amari şi otrăvitori. De aceea, cartofii trebuie feriţi de soare şi păstraţi în beciuri pentru a se elimina eventualele acumulări de solanină”, detaliază cercetătorul buzoian. Cartoful poate acumula şi substanţe chimice prin tratamentele de combatere a bolilor şi dăunătorilor, dar şi prin cele aplicate direct la nivelul tuberculilor. ”Trebuie să avem grijă de unde cumpărăm, ceea ce cumpărăm, să cunoaştem foarte bine trasabilitatea produsului, de la etapa de semănat şi până la recoltare, ce tratamente chimice au fost aplicate, dacă s-a respectat concentraţia şi dacă acela a fost produs fără tratamente chimice”, adaugă cercetătorul Costel Vânătoru.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net