Pentru sănătatea pielii, depistarea alergiilor sau a unor afecţiuni şi boli grave, cum ar fi cancerul cutanat sau fribroza chistică, este bine să ştii ce analize dermatologice îţi sunt de folos. De aceea, ţi le prezentăm în cele ce urmează.


Când faci analiza transpiraţiei

Compoziţia transpiraţiei oferă informaţii în ceea ce priveşte prezenţa în organism a fibrozei chistice, boală care se transmite genetic şi care afectează plămânii, intestinele şi glandele sudoripare. Testul transpiraţiei e indicat în special când medicul suspectează prezenţa acestei afecţiuni la un nou-născut. Totodată, este recomandat şi la un adult care are simptome sau rude de gradul I cu această afecţiune. 

Cum se procedează 

Investigaţia constă în aplicarea pe o suprafaţă mică a pielii (de obicei pe braţ sau pe picior) a unei substanţe care stimulează secreţia glandelor sudoripare. După aceea, în zona testată se ataşează un electrod, cu ajutorul căruia se transmit impulsuri electrice de intensitate scăzută. În acest moment, poţi simţi o uşoară furnicătură sau o încălzire a pielii. Transpiraţia este apoi colectată pe un tifon sau pe o bucată de hârtie şi trimisă către un laborator, pentru a se măsura proporţiile sărurilor minerale din compoziţie. Procedura nu este dureroasă şi nici nu lasă urme după ce a fost efectuată. Realizarea acestui test nu impune restricţii în ceea ce priveşte dieta sau activitatea zilnică. Totuşi, cu 24 de ore înainte de investigaţie, nu este indicat să te dai cu cremă sau cu loţiuni pe piele. Dacă urmezi un tratament medicamentos, îl poţi continua fără să existe riscul ca rezultatele să fie modificate.

Teste cutanate alergenice

 

Testele alergenice cutanate arată substanţele la care eşti alergic. Cu ajutorul lor, pot fi identificaţi alergeni inhalatori precum polenul, tutunul, praful, penele şi părul de animale, veninul de insecte, alergeni alimentari, dar şi alergeni precum unele substanţe din medicamente sau din produsele de curăţat. Procedurile care depistează ce substanţe dau alergie sunt de trei tipuri. Testul prick presupune folosirea unei soluţii care conţine diverşi alergeni ce se aplică pe pielea înţepată în prealabil, pentru a favoriza pătrunderea alergenilor. Testul intradermic constă în injectarea sub piele a unei cantităţi mici de substanţă cu alergen. Testul patch se realizează cu ajutorul unor plasturi cu alergeni care sunt menţinuţi pe piele de la 24 la 72 de ore, pentru a fi vizibilă reacţia cutanată locală. 

Dermatoscopia arată starea aluniţelor

Dermatoscopia este metoda care „citeşte“ în detaliu leziunile pigmentare (aluniţe sau nevi pigmentari). Este indicată tuturor persoanelor care au aluniţe, dar mai ales celor cu peste 100 de astfel de semne, cu antecedente în familie de melanom malign, celor care se ard uşor la expunerea la soare sau care au suferit astfel de arsuri pe zone cu aluniţe. Investigaţia este obligatorie pentru persoanele cu aluniţe suspecte, atipice, traumatizate sau situate în zone expuse frecării cu hainele, cum ar fi cureaua de la pantaloni sau breteaua de la sutien. Dermatoscopul, adică aparatul cu care se face investigaţia, seamănă cu o lupă şi are o putere de mărire a suprafeţei acestora de până la 10 ori, de aceea medicii pot vedea modificări de structură şi culoare pe care nu le pot detecta cu ochiul liber. Investigaţia durează mai puţin de 10 minute şi nu este deloc dureroasă. Întrucât expunerea la radiaţiile ultraviolete are efecte nocive asupra aluniţelor, mai ales asupra celor atipice, evaluarea prin dermatoscopie este indicată înaintea verii. În spitalele de stat, dermatoscopia este gratuită pentru asiguraţi. În clinicile private, evaluarea tuturor aluniţelor de pe corp cu dermatoscopul digital costă între 30 şi 100 de lei.

Citiţi mâine ce teste sunt necesare pentru tiroidă

 
 
Loading...