Cum alegi corect pasta de dinţi

Ultima actualizare:

Pe rafturile supermarketurilor şi în farmacii există zeci de tipuri de paste de dinţi. Mulţi se simt pierduţi în faţa standului şi aleg un anumit produs doar pentru că îl cunosc, s-au obişnuit cu el, sau pentru că le place gustul, ori le convine preţul.

Prea puţini ştiu să aleagă pasta de dinţi în funcţie de nevoile individuale. Medicul stomatolog Adrian Mina ne spune prin ce se diferenţiază aceste produse. „Pasta de dinţi nu se alege la întâmplare, ci în funcţie de nevoi. Dacă ai dinţi sensibili trebuie să alegi o pastă pentru această categorie, care conţine nitrat de potasiu - un agent ce căptuşeşte dentina şi nu permite stimulului să ajungă la dinte. Dacă ai probleme parodontale, atunci trebuie să foloseşti o pastă de dinţi ce conţine clorhexidină ca substanţă activă. Pentru cei care îşi doresc dinţi mai albi, există pastele de dinţi cu carbon activ, calciu activ sau particule fine de nisip ce curăţă petele de pe dinţi într-un mod eficient. Persoanelor ce suferă de halenă le recomand pastele de dinţi halicontrol, ce neutralizează respiraţia urât mirositoare”, explică dr. Adrian Mina. 

În general, primul rol al unei paste de dinţi este de a înlătura bacteriile şi petele de pe dinţi, de a preveni tartrul. Acest lucru se obţine dacă pasta conţine agenţi abrazivi precum carbonat de calciu şi siliciu. Citiţi eticheta şi alegeţi în primul rând o pastă care are rol anti-tartru. 

Medicul avertizează că pasta de dinţi nu trebuie să conţină alcool sau SLS, un agent de spumare ce produce mai mult clăbuc în momentul în care ne spălăm pe dinţi şi dă impresia că tot procesul este mai eficient. “SLS-ul este o substanţă dăunătoare organismului şi poate cauza complicaţii ale stării generale de sănătate pe termen lung. Trebuie să vă feriţi şi de pastele de dinţi ce conţin parabeni, acei conservanţi atât de blamaţi”, mai spune dr. Adrian Mina.

Şi periuţa are rolul ei

Alegerea periuţei potrivite e o altă provocare şi mulţi pierd minute în şir în faţa rafturilor cu zeci de modele, întrebându-se ce să cumpere. Perii unei periuţe se deosebesc în funcţie de lungime, de număr, diametru, aranjament, consistenţă, densitate, flexibilitate.

Potrivit medicului Adrian Mina, atunci când alegi periuţa trebuie în primul rând să ţii cont de gingii. „Existenţa inflamaţiei gingivale, tipul gingiei (fină, fragilă, fibroasă), prezenţa şi gradul retracţiilor parodontale sunt doar câţiva dintre factorii de care să ţii cont. Mai contează sensibilitatea dentară, aspectul spaţiilor interdentare, cariile”. 

După consistenţa periilor, sunt trei tipuri de periuţe: de duritate medie (sunt cele mai folosite), de duritate mică, sau „soft” (pentru dinţi cu o mobilitate crescută, indicate pentru periajul spaţiului interdentar şi al şanţului gingival) şi de duritate mare (recomandate fumătorilor şi persoanelor care beau cafea. Totuşi, acestea trebuie folosite cu prudenţă, căci pot provoca leziuni şi favorizează retracţia gingivală). 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net