Cum se fac operațiile la nivelul abdomenului, fără cicatrici

Ultima actualizare:

    Medicii te pot opera de apendicită prin buric
Medicii te pot opera de apendicită prin buric

Apendicita, ulcerul gastro-duodenal perforat, colecistica acută, ocluziile intestinale înalte și înlăturarea tumorilor de colon, toate acestea se pot opera, mai nou, printr-o tehnică modernă care nu lasă cicatrici.

În urmă cu mai bine de 20 de ani, chirurgia laparoscopică devenea o metodă inovatoare de operație prin care se evita o incizie mare, cu recuperare foarte complicată pentru pacient. Se realiza prin trei, până la cinci tăieturi. Astăzi, lucrurile au evoluat și mai mult. Cea mai nouă intervenție laparoscopică presupune introducerea instrumentarului chirurgical în abdomen printr-o mini-incizie realizată strict la nivelul ombilicului. În acest caz, timpul de vindecare este mai rapid, durerile sunt mai puține, iar operația practic nu lasă cicatrice. Pacientul poate pleca acasă a doua zi de la operație.

„Chirurgia laparoscopică prin incizie unică este practicată la noi de cinci ani. De curând, apelăm și la tehnologia de tip 3D, astfel încât chirurgul, prin intermediul ochelarilor chirurgicali, are posibilitatea observării tridimensionale a organelor, și de aici înțelegem acuratețea gestului medical ce exclude, astfel, complicații intraoperatorii”, explică dr. Bogdan Barta, medic primar chirurgie generală, șeful Departamentului de Chirurgie Video-Asistată din cadrul unui spital privat din Capitală. Intervenția laparoscopică SILS (single incision laparoscopicsurgery)/3D se realizează inclusiv în regim de urgență.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net