Tot ce trebuie să știi despre endometrioză, afecțiunea care pune în pericol fertilitatea femeilor

Ultima actualizare:

    Endometrioza dă dureri pelvine, dureri de spate, sângerări menstruale neregulate
Endometrioza dă dureri pelvine, dureri de spate, sângerări menstruale neregulate

Deși ni se pare o afecțiune rară și nu prea auzim vorbindu-se despre acest diagnostic, endometrioza afectează aproximativ 180 de milioane de femei din întreaga lume. Cauzele apariției ei nu sunt pe deplin cunoscute, suspecte fiind anumite modificări genetice, probleme imunologice, dezechilibre hormonale sau chiar ereditatea.

Endometrioza este greu de diagnosticat

Endometrioza debutează, de obicei, în intervalul de vârstă 30-40 de ani și apare când mucoasa uterină, adică endometrul, începe să crească spre alte zone din apropriere, cum este zona ovariană, a trompelor uterine, a peretelui abdominal, chiar și în intestine. Nu este ușor de diagnosticat și este cunoscută pentru durerile atroce pe care le provoacă. De asemenea, endometrioza este asociată des cu infertilitatea. Diagnosticul vine târziu în majoritatea cazurilor, timp în care țesutul endometrului produce aderențe, înfundă trompele uterine. „Statistic, o femeie cu endometrioză este diagnosticată la 7 ani de la debutul bolii, perioada de diagnosticare situându-se între 5 ani și jumătate și 10 ani. Chiar dacă femeile se plâng medicului ginecolog de anumite simptome, acestea pot fi similare altor afecțiuni precum sindromul de colon iritabil. Există o mulțime de afecțiuni care debutează la nivel abdominal și care produc durere. Dar cea mai frecventă cauză pentru acest simptom este endometrioza. În ceea ce privește infertilitatea, endometrioza este responsabilă pentru 40 la sută din cazurile de infertilitate de cauză feminină”, este de părere Conf. Prof. Dr. Taner Usta, specialist în obstetrică-ginecologie și expert în endometrioză la Spitalul ACIBADEM Altunizade.

Operația este una delicată

Așadar, diagnosticul este greu de pus, iar lucrurile nu devin mai simple după ce în sfârșit este depistată boala. Operațiile făcute de medici nefamiliarizați cu această afecțiune pot afecta și ele capacitatea pacientelor de a mai avea copii și pot duce, deseori, la recidivă. „Dacă boala nu este tratată de un specialist, rata de recidivă este foarte mare pentru că de multe ori, medicii se feresc să intervină în anumite zone, cum sunt cele pelvine profunde. De asemenea, un medic fără experiență poate îndepărta țesutul endometrial de pe ovare, dar poate afecta sever rezerva ovariană. Endometrioza poate afecta chiar ambele ovare, situație care periclitează serios rezerva ovariană. Majoritatea complicațiilor postoperatorii și recurente (de exemplu, sângerări, leziuni vasculare și fistule) sunt cauzate de o intervenție chirurgicală insuficientă. Tratamentul endometriozei prin intervenție chirurgicală minim invazivă crește și posibilitatea pacientei de a putea rămâne gravidă după operație”, explică Dr. Usta.

Dr. Taner Usta, specialist în obstetrică-ginecologie și expert în endometrioză
Dr. Taner Usta, specialist în obstetrică-ginecologie și expert în endometrioză

Chirurgia robotică poate salva fertilitatea femeilor

Intervenție chirurgicală minim invazivă pentru endometrioză înseamnă, în 2020, o operație făcută cu ajutorul roboților. Chirurgia robotică este o ramură a chirurgiei minim invazive, iar caracterul distinctiv al acestui tip de chirurgie stă în tehnica de operare cu incizii de mai puțin de 1 cm, prin instrumente speciale. Un dispozitiv de înaltă tehnologie evită posibilitatea deteriorării țesuturilor periferice, iar utilizarea roboților este o tehnologie extrem de utilă chirurgului, deoarece mărește țesutul operațional în imagistica 3D. „Prima noastră intenție este să aplicăm tratamentul medicamentos și apoi, în anumite cazuri, recomandăm intervenția chirurgicală. Depinde de la caz la caz. Dacă vrem să păstrăm rezerva ovariană, iar endometrioza afectează ovarele, nu ne grăbim să operăm pacienta pentru că intervenția chirurgicală poate afecta rezerva de ovule. Însă la anumite paciente, facem intervenția și aplicăm laparoscopia care ne oferă o bună vizualizare a zonei tratate. În anumite cazuri, problemele de fertilitate se pot rezolva după operație. Viitorul îl reprezintă aici chirurgia robotică, tehnicile din ce în ce mai sofisticate făcând intervențiile din ce în mai ușoare și mai precise”, descrie tabloul terapeutic al endometriozei Profesorul Usta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
ion iliescu 0 jpeg
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net