S-a terminat primăvara din mijlocul iernii! După zilele însorite şi anormal de călduroase pentru lunile ianuarie şi februarie, iarna se instalează în România. Meteorologii au emis ieri avertizări de ninsoare şi vânt puternic în cea mai mare parte a ţării.


Probleme mari vor avea şoferii, care vor da piept cu drumurile înzăpezite. Maşina trebuie să fie „de nota 10” pentru a nu vă încurca şi mai mult.  Iată cele mai bune sfaturi care îţi vor ajuta maşina să pornească la prima cheie! 

Verifică bateria

Iarna, bateria maşinii tale este de 2-3 ori mai solicitată la pornire decât pe timp de vară, iar puterea ei scade şi cu până la 50%. Îţi dai seama cât de afectată este la temperatura de –20 de grade Celsius. Este recomandat să testezi bateria la un service auto dacă aceasta este mai veche de 3 ani. Verifică contactele să nu fie uzate, deteriorate sau ruginite. Stinge casetofonul, luminile farurilor, lumina din interior, ventilaţia sau ştergătoarele înainte de pornirea motorului. Toate acestea consumă curent necesar pornirii. În aceste zile, peste noapte, este recomandat să iei bateria în casă, pentru a o proteja de ger. Însă acest lucru este obligatoriu dacă nu circuli cu autoturismul în perioada următoare. 

Umple rezervorul

Este recomandată umplerea rezervorului cu carburant, deoarece o cantitate mai mare de carburant se răceşte mai lent, iar un rezervor plin nu mai oferă spaţiu pentru crearea de condens. 

Porneşte zilnic motorul

În condiţii de ger, motorul trebuie pornit periodic. În timpul funcţionării motorului, carburantul din rezervor se amestecă cu cel recirculat din motorul cald, prin aşa numita conductă de retur. De asemenea, în timpul sezonului rece, şoferii ar trebui să verifice şi, la nevoie, să înlocuiască filtrul de carburant. Acumulatorul ar trebui şi el menţinut în stare perfectă. 

Foloseşte un ulei de motor de calitate

Utilizarea unui ulei de motor de calitate bună este la rândul său importantă deoarece starea tehnică precară a motorului poate îngreuna pornirea autoturismului în condiţii de ger. 

Ai nevoie de o trusă de urgenţă

Şoferii care pleacă la drum lung în condiţii de iarnă trebuie să aibă asupra lor o trusă care să conţină: lanţuri antiderapante, sac de nisip sau sare, lopată pentru zăpadă, perie de zăpadă, racletă pentru gheaţă, prosoape de hârtie, o pătură călduroasă, haine de schimb, mâncare şi apă pentru situaţii de urgenţă. Recomandat ar fi să ai un GPS cu hărţile actualizate şi un încărcător pentru telefon sau laptop. 

Ridică ştergătoarele

Când afară temperaturile scad sub limita îngheţului sau se anunţă ninsori abundente, este recomandat să ridici ştergătoarele de pe parbriz. Astfel, vei evita ca ele să îngheţe pe geam. Dacă te afli într-o astfel de situaţie, dezgheaţă-le, iar abia apoi porneşte-le. În caz contrar, mecanismul lor se va strica. Cumpără o soluţie pentru curăţarea geamurilor care să reziste la temperaturi scăzute. 

Nu ridica frâna de mână

Foarte mulţi şoferi au obiceiul ca, după ce parchează maşina, să ridice frâna de mână. Pe timp de vară nu este nici un fel de problemă, pe timp de iarnă însă s-ar putea ca mecanismul acesteia să se defecteze. Mai exact, cablul poate îngheţa, iar frâna de mână se poate bloca. 

Cum circuli în siguranţă

Campionul Titi Aur ne dă câteva sfaturi pe care orice şofer ar trebui să le respecte atunci când circulă cu maşina pe zapăadă, gheaţă şi polei. 

Cum frânăm în siguranţă

Dacă accelerezi brusc pe zăpadă, roţile vor pierde aderenţa, iar tu s-ar putea să pierzi controlul. La fel şi cu frânarea – dacă apeşi brusc pedala de frână, roţile se pot bloca. Aceste reguli sunt valabile dacă ai maşină fără ABS. 

Ce faci când derapezi

În primul rând, schimbi într-o viteză inferioară. În acelaşi timp, nu brusca volanul deoarece ai putea intra pe contrasens sau ieşi în decor. Dacă observi că maşina din faţa ta a derapat, frânează încet şi apropie-te cât mai mult de marginea drumului. 

Nu brusca frâna şi acceleraţia 

Comenzile aggresive rup aderenţa pneurilor la sol, iar derapajul este inevitabil. Foloseşte cât mai des frâna de motor. 

Frânează înaintea virajelor

Înaintea virajelor se frânează uşor, iar odată ce ai intrat în curbă trebuie să acccelerezi uşor. Dacă nu, este posibil ca maşina să derapeze şi să înceapă să se rotească. 

Nu brusca comenzile în curbe

Nu trage brusc de volan şi nu frâna violent.De asemenea, nu accelera în treaptă de viteză inferioară. Foloseşte în astfel de situaţii o treaptă de viteză cât mai înaltă. Însă nu folosi o frână de motor violent! Rişti să blochezi roţile!

Nu tura motorul la demaraj

De pe loc se pleacă uşor, fără a tura motorul. Pentru ca maşina să nu se împotmolească în zăpadă, iar pneurile să prindă aderenţă, plecarea de pe loc se face la turaţii mici. 

Loading...
Citeste tot despre: