Jane Fonda s-a operat de cancer la 80 de ani: «Nu-mi place să-mi plâng de milă!»

Ultima actualizare:

    Jane Fonda a fost surprinsă de paparazzi cu un bandaj misterios şi a trebuit să-şi recunoască boalafoto Guliver / Splashnews
Jane Fonda a fost surprinsă de paparazzi cu un bandaj misterios şi a trebuit să-şi recunoască boalafoto Guliver / Splashnews

Jane Fonda este o luptătoare. La cei 80 de ani ai ei, actriţa care a fost măritată de trei ori, a născut trei copii, a învins iar cancerul. Ea a fopst surprinsă recent cu un bandaj pe buza de jos şi a explicat că „i-a fost îndepărtat un carcinom”.

A câştigat de două ori Oscarul şi tot de două ori premiul BAFTA, însă celebritatea a venit la pachet cu mai multe blestemăţii. În 2010, Jane Fonda a suferit o intervenţie chirurgicală la sâni după ce a fost diagnosticată cu un cancer mamar. În acelaşi an a aflat că suferă de osteoartrită şi medicii i-au spus că va muri dacă nu îşi va rezolva problema cu bulimia. Atunci a început cursurile de yoga şi gimnastică. Cei trei copii ai ei Vanessa Vadim, Troy Garity şi Mary Luana Williams, dar şi nepoţii au insistat să facă ceva pentru a lupta cu bolile. Recent, însă Jane Fonda a fost surprinsă cu un bandaj mare pe buza de jos. După ce a fost fotografiată de paparazzi în New York, Jane Fonda a fost nevoită să explice cauza bandajului. „Simt nevoia să explic ce este cu bandajul de pe buză. Am avut o tumoră canceroasă îndepărtată cu succes pe cale chirurgicală. Am crezut că mă voi vindeca în totalitate până când voi apărea în public, dar nu a fost aşa. Sunt sănătoasă, nu vă îngrijoraţi. Vreau doar să vă explic ce s-a întâmplat. Nu sunt genul de persoană care se sperie uşor şi simte că îi cade în cap tot cerul. Ce este o buză?”, a declarat ea pe pagina ei de Instagram. Jane Fonda revine în acest sezon cu o producţie cinematografică pe Netflix.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net