Catherine Zeta-Jones a vorbit deschis despre boala psihică de care suferă - VIDEO

Ultima actualizare:

    Michael Douglas (68 de ani) a învins cancerul, spre uşurarea soţiei sale, Catherine Zeta-Jones. (Foto: Reuters)
Michael Douglas (68 de ani) a învins cancerul, spre uşurarea soţiei sale, Catherine Zeta-Jones. (Foto: Reuters)

Actriţa Catherine Zeta-Jones a vorbit la emisiunea "Good Morning, America" de la postul ABC despre boala psihică de care suferă, tulburare bipolară, precizând totuşi că s-a săturat să abordeze acest subiect.

Vedeta a fost internată anul trecut în aprilie într-un spital de psihiatrie, moment în care mass-media a început să speculeze cu privire la boala ei. S-a spus că aceasta ar fi fost generată de stresul cauzat de lupta soţului ei, Michael Douglas, împotriva cancerului.

"M-am săturat să vorbesc despre acest lucru pentru că niciodată n-am vrut să fiu tratată ca un exemplu pentru această afecţiune. N-am vrut să fac public acest lucru, ci doar s-a aflat. Da, am această boală şi sunt sprijinită foarte mult", a declarat Catherine Zeta-Jones.

Tulburarea bipolară sau psihoza periodică este caracterizată de succesiunea rapidă, anormală, a stărilor emoţionale, de la depresie la exaltare. De obicei, persoanele care suferă de această afecţiune au mari probleme în a păstra relaţii de prietenie / apropiere, ajungându-se uneori la sinucidere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net