Robbie Williams și-a anulat un turneu după ce a ajuns la terapie intensivă

Ultima actualizare:

    Robbie Williams a ajuns la terapie intensivăFoto: Getty
Robbie Williams a ajuns la terapie intensivăFoto: Getty

Robbie Williams a fost nevoit să-și anuleze un turneu de promovare a noului album după ce a văzut „rezultatele îngrijorătoare” ale unor teste medicale. Artistul a povestit pe o rețea de socializare că a ajuns la terapie intensivă.

Robbie Williams și-a anulat turneul Heavy Entertainment Show, prin care mai urma să susțină trei concerte în Rusia. Rezultatele unor analize medicale l-au împiedicat să mai poată urca pe scenă:

„Sunt în recuperare medicală, după o boală cu care m-am luptat în ultimele cinci săptămâni. Din nefericire, m-am îmbolnăvit chiar la finalul turneului, un turneu care a decurs atât de bine. Apoi am primit rezultatele foarte îngrijorătoare ale unor teste. Am ajuns la terapie intensivă și nu am mai putut susține concertele. Nu m-am retras dintr-un turneu din cauza sănătății din 1998, așa că știți că atunci când anulez concerte este pentru că îmi este imposibil să urc pe scenă”, a povestit cântărețul într-un material video publicat pe contul său de Facebook.

Tot în înregistrare, artstul a mărturisit că a devenit vegan și a început să practice yoga pentru a scăpa de problemele de sănătate, dar nu a oferit detalii exacte despre afecțiunea de care suferă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
george burcea andreea balan fetitele ELLA CLARA jpg
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net