Adriana Bahmuțeanu, operată de urgență după ce a fost la sală

Ultima actualizare:

    De pe patul de  spital, Bahmu a dat  interviuri la tv
De pe patul de spital, Bahmu a dat interviuri la tv

Nu au doborât-o greutăţile vieţii, însă cele de la sala de fitness i-au venit de hac Adrianei Bahmuţeanu (45 de ani). Luni seară, vedeta tv a ajuns cu ambulanţa la spital, unde a fost internată de urgenţă şi operată după câteva ore de investigaţii medicale.

În urmă cu cinci ani, Adriana a mai fost operată de hernie, iar medicii i-au montat o plasă care din cauza efortului a cedat. Ea acuza de ceva timp dureri abdominale, iar în urma unei ecografii, medicii au ajuns la concluzia că trebuie să se opereze de urgenţă. „M-am cam jucat cu focul şi am ridicat greutăţi”, a declarat vedeta în cadrul unei emisiuni tv. Doctorii se tem de eventuale complicaţii în cazul Adrianei Bahmuţeanu şi susţin că există un risc crescut de ocluzie intestinală care poate duce chiar la deces. Vedeta nu se teme însă de bisturiu, pentru că, de-a lungul timpului, a suportat numeroase intervenţii estetice: implant mamar, rejuvenare vaginală, rinoplastie, iar recent şi-a făcut liposucţie abdominală şi la picioare. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
florin piersic  jpg
gabriela cristea cozonaci jpg
banner emily burghelea png
 Claudia Pavel alias Cream (49 de ani) s-a întors în țară cu ocazia sărbătorilor de Paște
horia căciulescu jpeg
emily ratajkowski metgala2024 profimedia jpg
image png
jeannieb smaller jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net