Incredibil, dar adevărat! Doar un an a trecut de când au fost făcute aceste fotografii superbe, iar atunci nimic nu prevestea turnura pe care avea să o ia viața Andreei Bălan. Solista și actorul George Burcea au împlinit pe 15 septembrie un an de cununia religioasă, eveniment care a fost așteptat și admirat de toți fanii celor doi. Acum au rămas doar pozele în album, căci planurile de viitor s-au transformat în planuri de divorț.


Andreea Bălan (36 ani) şi George Burcea (32 ani) au avut o nuntă de poveste. Mireasa a fost toată numai un zâmbet, iar în timpul ceremoniei a plâns de emoţii. Cei doi îndrăgostiți s-au cununat religios la Biserica Sf. Treime Dudeşti din Bucureşti, iar după ceremonie a avut loc şi botezul fetiţei lor mai mici, Clara Maria, acum în vârstă de un an și 6 luni.

andreea_mireasa_1.jpg

andreea balan mireasa
Andreea Bălan a purtat o rochie spectaculoasă în biserică
foto: arhivă personală

Andreea Bălan a purtat în ziua cea mare 3 rochii spectaculoase, realizate de designerul Otilia Brăiloiu, care a pus la treabă 10 oameni pentru a-i îndeplini solistei dorinţele.

2-bd-1.jpg

Andreea Bălan şi George Burcea au făcut nunta pe 15 septembrie 2019. S-au căsătorit civil pe 10 august şi au mai bifat şi o ceremonie romantică pe o plajă în California, lângă Los Angeles, în martie 2017

Rochia de la biserică a fost confecţionată din 500 de metri de material fin şi a avut o trenă de 3 metri. Pe ea erau brodate numele mirilor, ale fetiţei celei mici, botezată atunci, povestea lor de dragoste, dar şi mai multe nume de melodii preferate de Andreea. Tematica a fost nuntă în paradis.

andreea_balan_mireasa.jpg

Andreea Bălan i-a dedicat o piesă soțului ei
Foto Instagram

Andreea, cu Tiberiu Argint, George, la "Ferma". Divorțul bate la ușă

Toate aceste detalii nupțiale pălesc acum în fața scenariului nedorit de nimeni, pe care îl trăiesc cei doi foști îndrăgostiț: divorțul. Vestea că Andreea Bălan vrea să se despartă de tatăl celor două fetițe ale ei a apărut în februarie 2020 și s-a lăsat cu declarații virulente din partea artistei. "Eu am început să-i reproșez în decembrie lucruri de când și-a schimbat comportamentul. Nu pot să dau detalii foarte multe despre conversațiile noastre, pentru că vreau să protejez copiii. Nu mai era la fel de drăgăstos, afectuos și când l-am întrebat ce are mi-a spus niste lucruri care m-au durut. Mi-a spus în vacanță, în decembrie, că nu mai are sentimente pentru mine, dar nu am crezut. George a fost invidios pe succesul meu, dar probabil firea mea l-a făcut să creadă că mă interesează doar cariera", a declarat Andreea Bălan în emisiunea lui Dan Capatos, de la Antena 1.

andreea-balan-tiberiu-argint.jpg

Andreea Bălan se plimbă fericită pe stradă împreună cu noul iubit, Tiberiu Argint
Deși este în plin proces de divorț cu George Burcea, artista nu își mai ascunde relația cu Tiberiu Argint. Amândoi se poartă ca doi adolescenți îndrăgostiți
foto: BLITZ

Dar iată că din iarnă și până acum lucrurile s-au așezat între cei doi și își văd fiecare de viețile lor. Separat. Andreea Bălan este îndrăgostită de Tiberiu Argint, fratele vedetei TVR Sonia Argint, iar George Burcea experimentează flirtul în emisiunea "Ferma. Orășeni versus Săteni", de la PRO TV. Sărutul lui cu Viviana Sposub a făcut înconjurul Internetului.

Cine este Tiberiu Argint, iubitul Andreei Bălan

Tiberiu Alexandru Argint, noul iubit al Andreei Bălan, este fratele Soniei Argint Ionescu, prezentatoarea emisiunii „Vreau să fiu sănătos”, de la TVR1. Tânărul nu a fost însă atras de televiziune, ci de arhitectură. Potrivit informațiilor publicate pe conturile sociale, Tiberiu a urmat Școala Germană Hermann Oberth din București, apoi Colegiul Tehnic de Arhitectură ”I.N.Socolescu”. A rămas în zona aceasta și a absolvit și cursurile Universității de Arhitectură din București. Are o afacere în domeniul designului de interior, dar salariul fix și-l ia în calitate de manager de vânzări la “Bang&Olufsen”, o companie daneză de lux care proiectează și produce aparate audio, televizoare și telefoane.

tibi-argint.jpg

tiberiu argint pe iaht
Tiberiu are o carieră înfloritoare și este pasionat de natură
foto: arhivă personală

George Burcea: "Nu, nu am regrete față de fosta căsătorie"

Într-un interviu exclusiv pentru Click!, actorul George Burcea a vorbit deschis despre divorț, dar și despre posibilitatea de a se îndrăgosti din nou, fiind înconjurat în emisiunea "Ferma", de la PRO TV, doar de bombe-sexy.

  • Click! Dacă se va înfiripa o idilă între tine și o concurentă de la Ferma, vei da frâu liber sentimentelor la TV?

George Burcea: Nu am venit în Ferma cu gândul de a mă îndrăgosti și am spus de multe ori acest lucru, dar cum dragostea nu te întreabă dacă poate intra în viața ta sau nu, mă aștept să mă ia prin surprindere. Sincer, aici e frumusețea...când te lovește și nu știi de unde. Da, voi da frâu liber tuturor sentimentelor pe care le voi avea, căci asta mi-am dorit mereu: să fac lucruri pentru mine, nu pentru camere, presă și tv.

vivana-sposub-george-burcea-sarut.jpg

viviana sposub si george burcea s-au sarutat la ferma
Viviana Sposub și George Burcea s-au sărutat la Ferma
foto: captură video
  • Ești pregătit, de fapt, pentru o nouă relație?

Cred că niciodată nu suntem pregătiți să ne îndrăgostim, să facem copii, nuntă și alte nebunii, dar după cum spuneam - dragostea-i frumoasă când poposește în sufletul tău fără să o chemi disperat. Sunt tănâr, sănătos, liber și am tot dreptul să fac ce vreau, cu cine vreau și unde vreau. Eu nu trăiesc pentru oameni, eu trăiesc pentru sufletul meu.

andreea-balan.jpg

Andreea Bălan, condusă la altar de nașul Temișan
foto: Click!
  • La întoarcere din Ferma te așteaptă un moment mai tensionant, divorțul de fosta ta soție, Andreea Bălan! Ai regrete în acest sens? Ești pregătit?

Am învățat că în viață e bine să fii pregătit oricând pentru orice. Nu, nu am regrete față de fosta căsătorie. Cred că trecutul trebuie lăsat deoparte și e nevoie să ne ocupăm mai mult de prezent. Din acțiunile trecutului nu poți schimba mai nimic și de aceea este bine să fim împăcați cu toate deciziile pe care le-am luat în anumite momente. Sunt un om care este împăcat cu trecutul lui și mândru de trecutul lui, pentru că toate m-au adus astăzi în acest punct, iar astăzi sunt fericit.

  • Ai ceva să îi reproșezi Andreei, mama copiilor tăi?

Andreei îi mulțumesc pentru fetițe și pentru multele momente care m-au dezvoltat ca om. În rest, vedem noi...le descurcăm pe toate atâta timp cât există o minimă înțelegere, cât renunțăm la orgolii, victimizare și mai ales la minciuni în presă.

Citește și:

INTERVIU George Burcea, totul despre viața fără Andreea Bălan: "Nu am venit la «Fermă» cu gândul de a mă îndrăgosti"

Câţi bani au strâns la nuntă Andreea Bălan şi George Burcea. Cei 200 de invitaţi au fost darnici

 

Loading...