Benone Sinulescu (82 de ani), solistul care an de an se mândreşte cu producţiile lui de roşii şi de dovlecei uriaşi, a devenit, în urmă cu câteva luni, ţinta hoţilor, care i-au subtilizat răsadurile. Nu o dată, ci de trei ori, până când Nea Beni s-a văzut nevoit să ia măsuri în livada lui de la Bârzava, Arad. El ne-a vorbit despre viaţa de grădinar, dar şi despre carieră, la care nici că se gândeşte să renunţe.


În recoltele din anii 2016 şi 2017 Benone Sinulescu (82 ani)  a avut şi roşii de 1,4 kg. Iar dacă anul trecut artistul se plângea că ploile acide i-au distrus recolta, iată că vara aceasta a fost şi mai rău: hoţii i-au furat răsadurile din grădină: „Mi-e drag să încalţ cizmele de cauciuc şi să muncesc la răsaduri. Anul acesta mi le-au furat de trei ori. Până nu am pus camerele de luat vederi, nouă la număr, nu am făcut nimic. Pentru că nu e de glumit. Apoi, am făcut solar şi am reuşit să salvăm recolta din acest an. Probabil s-a dus vorba că avem de toate în grădina noastră şi aşa s-au gândit să ne calce hoţii. Oamenii sunt invidioşi, nu ştiu ce or avea în cap. Noi ştim cine le-a luat, dar nu am vrut să facem scandal. Însă, dacă nu se opresc, vom lua măsuri. Spre necazul lor, probabil, ne-a dat în final Dumnezeu o recoltă extraordinară şi am avut fructe şi legume grozave şi anul acesta, în grădina noastră. Ne place foarte mult. Numai azi am cules 8 găleţi de roşii”, ne-a declarat, ieri, Benone Sinulescu.

Interpretul a primit mai multe seminţe, de la Societatea de cercetări a legumelor de la Buzău, pentru a avea o recoltă bogată şi legume uriaşe: ”Am pus în solar mai multe feluri de roşii, ardei, ceapă, varză, vinete, dovlecei, castraveţi cât cuprinde, dar şi fasole cu păstăi lungi de un metru şi bame. Ne-a mers foarte bine recolta, într-un final. Prazul, care nu s-a prea făcut, nu ştiu de ce nu a rezistat, dar fasolea este excelentă. Noi o tăiem de 7 cm, o punem  şi o facem cu maioneză după ce o opărim puţin, mănânci de mori! Am mai pus ardei negri şi galbeni, am făcut o dulceaţă delicioasă de ardei iute. Avem de toate. Aşteptăm cu nerăbdare iarna. Noi facem de plăcere, nu avem ce face cu atâta mâncare. E adevărat că mai dăm şi la alte persoane”, a mai povestit artistul pentru Click!. Dar au şi alte bunătăţi în curte: ”Avem kiwano, căpşuni, mure, zmeură, kaki, o frumuseţe, un fruct dulce care s-a prins foarte bine. Avem mulţi pomi fructiferi, meri, peri, moşmon (un arbust exotic, cu tulpină strâmbă-n.r.), un migdal şi aluni. A fost un an al nucilor! Mai avem şi smochine. Am mai avut rubarbă, din care am făcut dulceaţă. Prinţul Charles vine special la Arad pentru dulceaţa asta”.

 

A făcut provizii serioase pentru iarnă 

Gospodar desăvârşit, Nea Beni are grijă ca, în fiecare toamnă, să-şi umple cămara, cu tot felul de bunătăţi din grădina sa. În cămara artistului găsești diverse preparate, de la zacuscă şi castraveţi muraţi, la conopidă şi ardei iuţi la borcan, însă, uneori, mai pune şi legume la congelat, în cele trei frigidere, pe care le are acolo. Pivniţa artistului e ticsită cu peste 200 de borcane de varză murată, zarzavat pentru ciorbiţe, ardei iuţi, ardei cu roşii, sucuri de roşii, dulceţuri de trandafiri, cireşe amare, vişine, zmeură, căpşuni, agrişe, coacăze albe, roşii sau negre, dar şi compoturi de tot felul. Artistul le dăruiește prietenilor borcane cu dulceață. În cămară toate borcanele au etichetă  cu data preparării. ”Sunt mâna dreaptă a soției. Acum facem suc de roșii”, spune el, în glumă. 

 

Benone este căsătorit de 38 de ani cu Leni 

Benone Sinulescu este căsătorit cu Leni de 38 de ani, dar se cunosc de mai bine de 40. Le-a făcut cunoștință regretata solistă de muzică populară Ileana Sărăroiu. Leni, soția artistului, a absolvit Facultatea de chimie alimentară la Galați, unde a mai rămas câțiva ani. Tot acolo a practicat și baschetul, dar nu de performanță. Iubind însă acest sport, l-a cunoscut pe fostul soţ al Ilenei Sărăroiu, Mircea Câmpeanu, actualul soț al Mariei Ciobanu. Regretata cântăreață urma să susțină un spectacol în Galați, iar Leni a invitat-o să ia masa la ea, pentru că știa că e singură în oraș a doua zi de Paște. Aceasta a întrebat-o dacă poate veni cu Benone. Și așa s-au cunoscut. Pe vremea aceea, Leni nu asculta muzică populară, chiar își comenta colegele de studenție care îl admirau pe Benone. Benone și Leni nu au copii, așa că averea solistului va fi împărțită între nepoții lor. 

 

 

Loading...