Bogdan Albulescu şi Bogdan Iancu sunt din nou colegi într-un film italian

Ultima actualizare:
Cei doi actori au mai jucat împreună în serialul „Fructul oprit”
Cei doi actori au mai jucat împreună în serialul „Fructul oprit”

Au trecut câteva luni de când s-au terminat filmările pentru cel de-al doilea sezon al serialului „Fructul oprit”, produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1. Din păcate, doi dintre actorii care au jucat în acest sezon al producţiei nu se mai regăsesc în distribuţia noului proiect, „Sacrificiul”, însă au prins roluri într-o altă peliculă care se filmează în aceste zile în Bucureşti.

Este vorba despre un film italian în care Bogdan Albulescu (41 de ani) și Bogdan Iancu (19 ani) au primit roluri măricele.


    Cei doi actori au mai jucat împreună în serialul „Fructul oprit”
Cei doi actori au mai jucat împreună în serialul „Fructul oprit”

Bogdan Albulescu i-a mai interpretat pe Adrian Barbu, în „Fructul oprit” şi pe Cosmin, în „Regina”, iar Bogdan Iancu a jucat cu succes rolurile Petru Caragea, în „Fructul oprit” și Andrei, în comedia „Oh, Ramona!”. În filmul italian, puştiul şi-a vopsit părul, devenind roşcat, iar Albulescu joacă un soldat, fiind îmbrăcat în costum militar. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
image
actualitate.net
image
actualitate.net