De miercurea trecută, Antonia e mai liniştită, pentru că ea şi Vincenzo Castellano au ajuns în faţa notarului, unde au depus actele de divorţ. Astfel, bruneta şi iubitul ei, Alex Velea, au liber la căsătorie, dar, surpriză, nu se grăbesc. Click! a aflat ce planuri de viitor au cei doi.


Ultimul an a fost tumultuos pentru Antonia (26 de ani), care e la un pas să devină o femeie liberă, după un divorţ dificil cu italianul Vincenzo Castellano. În mai puţin de 45 de zile, ea şi Vincenzo vor semna la notar despărţirea definitivă, aşa că solista îşi poate continua, în tihnă, viaţa în nou ei familie, pe care a întemeiat-o cu Alex Velea (31 de ani).

Cei doi artişti sunt împreună de un an şi jumătate, însă au păstrat secretul până când Antonia a rămas gravidă. Solista a aşteptat să-şi încheie socotelile cu Vincenzo pentru a-l putea boteza pe micuţul Dominic, fiul pe care-l are cu Velea, însă deşi gura lumii dădea ca sigură şi o nuntă anul acesta, Click! a aflat că cei doi solişti vor să mai aştepte.

Alex Velea, pe care l-am întâlnit joi la concertul PRO FM de pe Casa Poporului, ne-a vorbit sincer despre planurile lui familiale. „Nu e cazul să facem nuntă anul acesta. Aşteptăm să se liniştească apele cu divorţul Antoniei şi apoi mai vedem. Poate anul viitor. În 2015 avem multe proiecte cu casa mea de producţie, Golden Boy Society, şi ne axăm pe carierele noastre muzicale”, ne-a spus Alex.

«Dominic e viaţa mea»

Tăticul Alex Velea e foarte fericit când vorbeşte despre fiul lui, care pe 27 iunie a împlinit 6 luni. „Dominic e viaţa mea, e un scump şi mă joc cu el ori de câte ori am timp. Are deja 6 luni, e un copil cuminte, reuşit şi sunt extrem de mândru de el. Abia aştept să plecăm într-o vacanţă când vom avea timp”, ne-a mai spus solistul.

 
 
Loading...