Cu ce se ocupă Teodor, fiul Ancăi Sigartău. Are 27 de ani și a absolvit Medicina Dentară

Ultima actualizare:

    Anca Sigartău face o echip pe cinste la Asia Express alături de fiul său, TeodorFoto: Antena 1
Anca Sigartău face o echip pe cinste la Asia Express alături de fiul său, TeodorFoto: Antena 1

După modelul lui Dorian Popa și al mamei sale, în primul sezon Asia Express, iată că al doilea capitol al competiției îi aduce în prim-plan pe Anca Sigartău și fiul ei, Teodor Sofian. Aceștia se descurcă de minune pe Drumul Elefantului, având în vedere că au și câștigat imunitatea mult dorită de toți concurenții, dar și o amuletă valoroasă de 1000 de euro.

Pentru Anca Sigartău, propunerea de a participa la emisiune a fost un semn. “Eu cred că am linie directă cu.. Cel de Sus. De multă vreme îmi doream să văd India, dar n-a fost niciodată momentul. Când am primit acest telefon și am aflat care va fi traseul, am spus da fără să stau pe gânduri. 

Am vorbit la telefon și cu fiica mea, ca să-i cer părerea, iar când a auzit că vom fi concurenți, era în culmea fericirii! Desigur, m-a sunat la câteva zile să mă întrebe dacă sunt sigură că pot face față”, a povestit Anca.

Teodor este un competitor puternic la Asia Express
Teodor este un competitor puternic la Asia Express

Actrița l-a ales pe fiul său drept partener de drum și, până acum, decizia ei s-a dovedit a fi inspirată. În Teodor a găsit un adevărat sprijin, atât în probele care pun la lucru forța fizică, dar și în momentele în care cei doi au fost nevoiți să-i pedepsească pe colegii din competiție, indiferent dacă vorbim de stabilirea ordinii plecării în cursă sau de nominalizările pentru ultima șansă de a rămâne în reality show. Tânărul a fost cel care a preluat frâiele și și-a asumat răspunderea acestor decizii neplăcute.

Teodor, alături de părinții săi
Teodor, alături de părinții săi

Teodor Sofian Abaab are 27 de ani, a studiat Medicina Dentară la Universitatea Titu Maiorescu din Capitală și a profesat ca tehnician dentar timp de un an. În prezent, conform a1.ro, acesta lucrează alături de tatăl său într-o afecere din domeniul textilelor.

A slăbit 5 kilograme la Asia Express

Teodor, alături de sora lui mai mare, Sonia
Teodor, alături de sora lui mai mare, Sonia

Duritatea show-ului filmat în Sri Lanka și India și-a pus amprenta asupra siluetei tuturor concurenților, care au intrat la o cură de slăbire forțată. Nici Teodor nu a făcut excepție, căci s-a întors în țară cu minus cinci kilograme. 

Prima săptămână în România a însemnat o readaptare la viața de dinainte de competiție. Teodor nu a ieșit o săptămână din casă, zile în care se aștepta mereu să dea cu ochii de cameraman sau să o ia pe mama sa în vreo cursă nebună prin țările asiatice. ”Mă trezeam dimineața și primul lucru pe care-l făceam era s-o caut pe mama și cameramanul”, a recunoscut Teodor. Mai mult, un timp destul de îndelungat a trebuit să ia povestea Asia Express de la capăt pentru toți prietenii curioși.

Anca Sigartău are trei copii

Teodor Sofian a făcut față cu brio la provocările de la Asia Express
Teodor Sofian a făcut față cu brio la provocările de la Asia Express

La 51 de ani, Anca Sigartău poate spune că a avut o viață ca-n filme. A trecut prin mai multe cumpene legate de sănătate, dar și de viața de cuplu, însă a răzbit mereu. Bucuria ei cea mai mare sunt cei trei copii, Sonia, Teodor Sofian și Iosif, și nepoțica de trei ani, Anastasia Maria, fiica Soniei.

Citește și:

Cine este Ana Morodan, «contesa digitală» de la Asia Express

Cine este Oase, partenerul lui CRBL de la Asia Express. Care e numele lui real

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net