Damian Drăghici debutează în actorie. Artistul face parte din distribuția serialului Sacrificiul

Ultima actualizare:

    Damian Drăghici face parte din distribuţia noului serial de la Antena 1Foto: Antena 1
Damian Drăghici face parte din distribuţia noului serial de la Antena 1Foto: Antena 1

Damian Drăghici nu contenește să își surprindă publicul și, pe lângă pasiunea sa pentru muzică cu care a reușit să cucerească fani la nivel internațional, acesta debutează ca actor din toamnă, în noua producție a Ruxandrei Ion, „Sacrificiul”, care va fi difuzată la Antena 1.

Pe lângă Rapha, personajul căruia îi va da viață, Damian Drăghici se va ocupa și de o parte din muzica pe care o vom asculta de-a lungul poveștilor spuse în cadrul acestei producții.

„Îmi face mare plăcere să joc în acest serial! Inițial fusesem contactat de doamna Ruxandra Ion ca potențial compozitor al serialului, de altfel voi produce și muzică special pentru «Sacrificiul». Este prima oară pentru mine când am un rol, nu am mai jucat până acum, dar repet, îmi face plăcere și mă simt onorat. Cred că serialul va avea mare succes și tot ce vă pot spune despre Rapha, personajul meu, este

Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în Bucureşti şi în afara Capitalei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net