Denise Rifai: "Dan Bittman a fost o surpriză pentru mine. A fost cadoul meu de Crăciun. Cristi Borcea e dificil"

Ultima actualizare:

    Denise Rifai
Denise Rifai

Are întotdeauna întrebările la ea, e unul dintre cei mai incisivi jurnalişt, dar şi omul care ajunge rapid la sufletul invitatului. Îi place să dea măştile la o parte, după cum îi place să spună, iar emisiunea “40 de întrebări cu cu Denise Rifai”, care se difuzează în fiecare marţi la Kanal D, e cu siguranţă proiectul care o pune cel mai bine în valoare.

“Sunt un om care a trecut prin viaţă, mi-a dat Dumnezeu mult bine, sunt un om iubit de Dumnezeu. Mi-ar plăcea să cunosc un om care să ma completeze şi să ămi fie partener până la final”, spune Denise, iar dezvăluirile nu se opresc aici.

OK!: Ce făceai anul trecut pe vremea asta şi ce faci acum? De ce îţi este cel mai dor?

Anul trecut, pe vremea aceasta, încă lucram la Realitatea TV, făceam emisiuni politice şi eram în elementul meu. Anul acesta sunt mult mai aşezată, mai atentă, mă pregătesc mult mai mult pentru emisiuni, pentru că “40 de întrebări” e un format care necesită o documentare extreme de minuţioasă. Sunt într-o nouă etapă a carierei mele şi mă bucur că emisiunea aceasta s-a dovedit a fi una de succes. Fiecare răspuns al unui invitat este generator de ştiri. Sunt dezbateri în online referitor la invitaţi şi ceea ce spun aceştia în emisiune.

Citeşte mai multe aici!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net