Luni (19 octombrie) cursanţii celei de-a 11-a serii a Şcolii de Televiziune “Tudor Vornicu” au făcut cunoştinţă cu profesorii lor, cei care le vor fi mentori în anul şcolar 2015 - 2016. Trainerii îi vor învăţa tainele televiziunii şi radioului şi îi vor ajuta să ajungă cei mai buni, indiferent că îşi doresc să devină prezentatori, producători, reporteri, operatori sau regizori.


“La şapte ani de la debut, suntem instituţia cu cea mai lungă tradiţie în domeniu, din România, cea mai mare şi cea mai complexă şi, din foarte multe motive şi puncte de vedere, cea mai prestigioasă. Vorbesc pentru noi rezultatele şi realizările”, a spus Vlad Ionescu, director al Şcolii de Televiziune “Tudor Vornicu” la deschiderea noului an şcolar.

Începând din acest an, vedetele Prima TV Grig Chiroiu, Diana Bart şi Melania Medeleanu se alătură echipei de traineri ai Şcolii de Televiziune “Tudor Vornicu”, gata să le împărtăşească tinerilor din experienţa lor. “Trebuie să fiţi creativi în această meserie, să o faceţi din tot sufletul, să vă dăruiţi”, le-a spus Diana Bart elevilor săi.

La rândul ei, Melania Medeleanu le-a urat baftă în noul an şcolar şi le-a dat şi un sfat: “Băgaţi-vă în apă, daţi din mâini şi din picioare, fără frică. Faceţi toate greşelile lumii, pentru că aşa veţi învăţa cel mai mult, cel mai repede, cel mai uşor şi cel mai plăcut”, a spus prezentatoarea “Focus din inima României”, de la Prima TV.

Grig Chiroiu, actor şi producător al celui mai longeviv sitcom din lume, “Trăsniţii”, a mărturisit că este foarte entuziasmat că se numără printre trainerii şcolii. “Abia aştept să începem cursurile. Le-am pregătit cursanţilor şi câteva surprize, dar nu le-am spus despre ce este vorba. Ştiu cam ce îşi doresc cei care vor să facă televiziune şi cred că este visul oricui să ajungă pe platourile de filmare şi să vadă exact cum se produce un serial de televiziune”.

ioana_maria_moldovan.jpg

Ioana Maria Moldovan
Foto: Prima TV

Ioana Maria Moldovan, trainer şi ea al Şcolii de Televiziune “Tudor Vornicu”, le-a spus învăţăceilor să profite din plin de ce le oferă şcoala. “Întrebaţi, pentru că sunt foarte mulţi oameni pregătiţi care vă vor răspunde, şi indiferent pe ce drum veţi alege să mergeţi să ştiti că această şcoală vă va ajuta”.

Cursurile Şcolii de Televiziune „Tudor Vornicu“ vor începe oficial la 26 octombrie. Indiferent de specializarea pe care au ales-o, cursanţii vor avea ocazia să-i întâlnească pe toţi trainerii şcolii şi să “fure” de la fiecare un pic de meserie, pentru ca în final să ajungă cei mai buni oameni de televiziune.

 

Loading...