Pe cea care odininioară o numeam “Regina telenovelelor” o puteţi vedea acum doar în reluare, pe Pro 2 (fostul Acasă TV), în „Iubire ca-n filme”. Diana Dumitrescu (34 de ani) nu şomează însă, căci are o mulţime de proiecte. Ne-am întâlnit la Reşiţa, la proiecţia de gală a filmului „Ghinionistul”, şi am aflat care sunt noutăţile din viaţa ei.


Click!: Ce mai face Diana Dumitrescu?

Diana Dumitrescu: Momentan sunt la Reşiţa, am avut vizionare de gală cu „Ghinioniostul”, în regia lui Iura Luncaşu, care va avea lansarea în cinematografe pe 8 decembrie. Joc un rol mic, cel al unei impresare cochete, pentru care am filmat anul trecut. A fost un rol de coloratură, o apariţie altfel în tot peisajul ăsta.

Nu ţi-a fost greu să joci un rol mai micuţ, tu fiind obişnuită cu producţii mari?

Deloc. Un rol e un rol, indiferent de cât de mare sau mic este. Important e să îţi faci bine treaba.

Te regăseşti în el?

Nu ştiu, dar mi l-am asumat. Acum un an, când l-am filmat, m-am simţit foarte bine în pielea mea. Arătam altfel, aveam extensii, părul lung, eram în cu totul altă zonă atunci.

Cu ce te ocupi acum?

Cu de toate. Mi-am lansat linia vestimentară “Confident by Diana Dumitrescu“, e o colecţie-capsulă în cadrul colecţiilor “Bluzat”, o să lansez şi o colecţie de gentuţe. Joc în piesa de teatru “O noapte furtunoasă”, la Teatrul Excelsior, în rolul Ziţa, am lansat spectacolul de cabaret “Magnifique”, care sper să mai funcţioneze. Deşi nu e public pentru aşa ceva. Am intrat la Facultate, anul I, la Psihologie, dar cum spuneam nu prea am timp. M-am dus în prima lună la toate cursurile şi apoi s-au adunat multe proiecte şi n-am mai avut timp. Şi cred că mă voi muta la fără frecvenţă.

mg_3079.jpg

Diana Dumitrescu, Regina, telenovele, proiecte, cu cine se iubeste Diana Dumitrescu, Ghinionistul, studenta
Diana Dumitrescu s-a apucat de modă
foto: bluzat.ro

Aveai şi blog…

Am în continuare, filmez în continuare tutoriale şi nu am timp să le montez. Eu centrez, eu dau cu capul.

Povesteşte-ne puţin despre colecţia ta de haine.

Are un anumit număr de piese, 7-9, de aceea se numeşte capsulă. Practic, o vedetă, o persoană publică se asociază cu un brand şi face această colecţie. Pe mine nu m-a tentat niciodată ideea asta, dar am descoperit-o pe Ruxandra Antochi, mi-au plăcut hainele, am făcut pe detectiva, am pus mâna pe telefon, am sunat-o, Marian Capet, un prieten comun, ne-a făcut cunoştiinţă şi i-am zis că îmi plac hainele ei şi să facem ceva împreună. Ne-am văzut la cafea şi am pus ţara la cale.

Care a fost cel mai drag rol sau personaj din cariera ta?

Îmi e greu să aleg din toate pe care le-am făcut. Pe toate le-am îndrăgit, pe toate mi le-am asumat, la toate am muncit foarte mult.

Dar cel mai greu?

De departe a fost cel din „Regina”! Pentru că erau foarte multe scevenţe de plâns, de dramă şi cred că asta te consumă.

Ai jucat cu Stela Popescu în mai multe telenovele şi seriale. Cum a fost?

Am jucat în „Războiul sexelor”, în „Aniela”, „Regina” sau „Iubire şi onoare”. Era o femeie extraordinar de caldă, energică şi bună, care ne susţinea pe noi, ăştia mai tineri. Ne ghida paşii când ne vedea pierduţi. Avea o vorbă bună pentru toată lumea. A fost un om foarte bun, admirat, ca şi artistă a fost, din punctul meu de vedere, ceva ce România nu va mai vedea prea curând. Era o Doamnă în adevăratul sens al cuvântului.

ghinionistul-240792l.jpg

Diana Dumitrescu, Regina, telenovele, proiecte, cu cine se iubeste Diana Dumitrescu, Ghinionistul, studenta
Diana Dumitrescu joacă în filmul "Ghinionistul"

Ce spun fanii atunci când te întâlnesc?

Oamenilor le e dor să mă vadă într-o telenovelă, într-un serial. Îmi scriu pe mail, primesc foarte multe mesaje în care mă întreabă pe când un nou serial, un nou film…

Cum stai cu dragostea? Când te recăsătoreşti?

Toată lumea mă întreabă. Nu ştiu când. Cândva. Am primit inelul de logodnă în urmă cu un an, în decembrie. Vom vedea, nu ne-am gândit, nu avem timp, nu ştiu cine ar organiza nunta. (n.r. se iubeşte cu afaceristul Alin Boroi). 

               

 
 
Loading...