Emilia Popescu, glume la iUmor despre relația cu Bănică: "Singura noapte pe care am petrecut-o împreună..."

Ultima actualizare:

    Emilia Popescu a făcut show la iUmorfoto: Antena 1
Emilia Popescu a făcut show la iUmorfoto: Antena 1

Actrița Emilia Popescu, invitată la ediția specială „iUmor Roast”, a prezentat un număr senzațional, cu replici acide la adresa juraţilor. Momentul, difuzat duminică seară, la Antena 1, a fost savuros de cap, la coadă.

"Mie nu-mi place să spun răutăți despre oameni și am întrebat dacă pot face un roast în care să nu spun răutăți și ei mi-au răspuns dacă mă pot plăti fără să-mi dea bani", își începe actrița numărul, în aplauzele tuturor. Primul luat în vizor a fost Mihai Bendeac. "Nu știu dacă știe multă lume, dar Mihai a salvat un suflet. A aflat de o doamnă care și-a pierdut casa, adică banca i-a luat casa, iar el a luat-o la el acasă. Femeia era realmente disperată, ca de altfel orice femeie care intră în casa lui Mihai".

Emilia Popescu la iUmor: "O să citesc rar, Delia, așa ca tine"

Momentul culminant pe scenă a fost atunci când răutățile către juratul Bendeac au ajuns la un nivel înalt, iar actrița a cerut să i se aducă un alt text: "Uitați tot ce am spus până acum. Mihai, o să întâlnești o fată deșteaptă, frumoasă, așa cum îți dorești tu. Perfectă pentru tine, cu care o să te însori...dacă o să vă lase... peștele ei. O, hai gata, pe bune, vă rog să-mi aduceți alt text, dacă se poate. Se poate? Nu știu, ceva scris de Cioran, ceva mai inteligent. O să citesc rar, Delia, așa ca tine".

Ștefan Bănică și Emilia Popescu, în „Pescăruşul“, la Teatrul de Comedie
Ștefan Bănică și Emilia Popescu, în „Pescăruşul“, la Teatrul de Comedie

"L-am avut partener de scenă pe Ștefan Bănică. Senior. Actorul. Ștefan Bănică Junior nu mi-a fost doar partener, a fost fratele meu de scenă. Bănică și Popeasca. Am făcut un cuplu frumos. Iar dacă vă amintiți de momentele noastre, înseamnă că sunteți în grupa de risc pentru coronavirus. Rar un om cu asemenea carsimă, ca Ștefan Bănică Junior. Mă rog, lumea ne tot cupla, dar singura noapte pe care am petrecut-o împreună a fost "A 12-a noapte", în 2003, la Teatrul de Comedie. (n.r. comedie după William Shakespeare)"

Citește și:

Irinel Columbeanu a făcut mișto de sărăcia lui la iUmor: «La viața mea am dat pe o șampanie cât dau acum chiria pe un an»

FOTO EXCLUSIV Emilia Popescu şi-a scos fiica în lume! Maria are 18 ani şi îi seamănă perfect actriţei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net