Liviu Guţă nu-şi mai încape în piele de fericire! Le-a închis gura cârcotaşilor care îl vedeau la un pas de faliment! Cântăreţul de manele se plimbă pe străzile oraşului cu un bolid nou-nouţ pentru care a scos din buzunar peste 100.000 de euro.


A făcut o adevărată aroganţă! Liviu Guţă şi-a achiziţionat o maşină cu care întoarce toate privirile şi e mândru nevoie mare! Şi-a comandat în Germania un bolid special pentru el, l-a aşteptat trei luni, iar de curând a intrat în posesia lui.

masina-5-nr.jpg

Liviu Guţă se plimbă cu un bolid de lux
Foto: Facebook

Şi-a urcat nevasta şi copilul în maşină şi toţi au plecat imediat la drum să testeze bijuteria pe patru roţi. Fascinat de luxoasa maşină, manelistul recunoaşte că nici acum nu i-a descoperit secretele şi că probabil i-ar trebui nu mai puţin de o săptămână să înţeleagă funcţia fiecărui buton pe care îl are în maşină.  

masina_2.jpg

Manelistul nu i-a descoperit încă toate secretele maşinii sale
Foto: Facebook

"Asta nu e maşină, e navă spaţială! Merge singură,  nu mă scoate de pe bandă, am masaj în scaun, ba chiar ştie şi unde trebuie să parcheze. Îşi alege singură locul, calculează distanţa dintre maşini şi se opreşte. Am nouă senzori exteriori pentru parcare. Eu doar apăs pe un buton şi o las să-şi facă treaba. După 500 de kilometri la volan, mă obligă să opresc şi să mă odihnesc. În apare în bord un bec luminos care indică o ceaşcă de cafea. Dacă nu fac lucrul ăsta, se opreşte ea automat după 10 kilometri şi nu mai porneşte preţ de câteva minute. Sunt foarte încântat. Dincolo de luxul din interior, are şi o multitudine de alte funcţii pe care sincer nu le-am descoperit. Am stat eu după ea trei luni, dar a meritat aşteptarea", a povestit Liviu Guţă pentru Click!

masina_4.jpg

Liviu Guţă a scos peste 100.000 de euro din buzunar pentru bolid
Foto: Facebook

Cântăreţul şi-a cumpărat un autoturism Mercedes s 350 Blue TEC, bolid care mai rar este văzut pe străzile din România. O astfel de bijuterie pe patru roţi este deţinută doar de câţiva oameni de afaceri potenţi din România. 
 

Loading...