Urmează o perioadă grea pentru Anda Adam! Cântăreaţa strânge din dinţi după ce a fost operată săptămâna trecută la genunchi în urma accidentului suferit la "Exatlon" (Kanal d). Ea a ajuns deja acasă, fiind externată duminică, iar acum este îngrijită de cei dragi ca să poată se se întoarcă mai repede în activitatea ei muzicală. Solista se deplasează tot cu ajutorul cârjelor şi va continua să facă acest lucru şi în următoarea lună. Există şi veşti bune, însă, venite chiar de la medicul care a operat-o pe solistă.


Anda Adam (37 de ani) este o fire sportivă şi a demonstrat-o din plin la "Exatlon" unde şi-a depăşit condiţia fizică pentru echipa "Faimoşilor". Competiţia s-a încheiat prematur pentru ea după o accidentare la genunchiul stâng. Săptămâna trecută, solista a fost internată la o clinică privată şi a suferit o artroscopie de genunchi, o tehnică în timpul căreia chirurgul introduce artroscopul (n.r. o cameră mică de mărimea unui creion) prin mici incizii. Pe un monitor, medicul poate vedea structurile afectate din genunchi şi exact aşa s-a întâmplat şi în cazul artistei noastre. Anda Adam s-a lăsat pe mâna doctorului ortoped Doru Filipescu, care are grijă acum ca artista să respecte toate indicaţiile post-operatorii. Pentru a se asigura că totul decurge bine, artista este programată săptămâna viitoare la un nou control. 

"Operaţia Andei a durat în jur de 60 de minune. Nu au existat complicaţii. A fost vorba doar deste o ruptură de ligament, fără a fi afectat meniscul. Ligamentul a fost înlocuit cu o grefă prelevată din zona coapsei pacientei, aceasta fiind de altfel tehnica cu cea mai mare rată de succes. Anda a suferit un transplant de ligament încrucişat. Persoana operată nu simte niciun disconfort nici la locul grefei şi nici în genunchi, chiar şi după ce dispare efectul anesteziei. Este o intervenţie tipică printre sportivi. Acum, Anda are restricţii fizice timp de o lună, pentru că va merge în această perioadă ajutată de cârje. Treptat va începe gimnastica de recuperare, exerciţiile fizice crescând gradual în complexitate. Dacă avea o muncă se birou, atunci în trei săptămâni ea putea să revină în activitate.

În cariera ei muzicală o putem revedea abia după o lună, cu condiţia să nu facă elemente grele de coregrafie, ci să se rezume doar la partea de cântat. O recuperare definitivă se va produce abia peste jumătate de an. Atunci i se va permite să facă din nou sport în adevăratul sens al cuvântului", a declarat dr. Doru Filipescu pentru Click!

Anda Adam s-a accidentat la acelaşi picior şi la Pro Tv

Nu este pentru prima dată când Anda Adam îşi pune în pericol cariera de solistă din cauza unor emisiuni tv. Căntăreaţa retrăieşte acum coşmarul din 2006, când s-a operat la menisc din cauza unei accidentări la “Dansez pentru tine” (Pro Tv). În urmă cu aproape două săptămâni, artista a revenit în România în cărucior cu rotile, şocându-i pe cei dragi, care i-au făcut urgent programare la operaţie.  

 

loading...
Loading...