EXCLUSIV Proiectul de suflet al lui Szobi Cseh, moştenit de fiul cel mare

Ultima actualizare:

    Szobi Cseh a înființat  Asociația “Gladiator”  acum mai bine de opt aniFOTO: CLICK!
Szobi Cseh a înființat Asociația “Gladiator” acum mai bine de opt aniFOTO: CLICK!

Maestrul Szobi Cseh a fost măcinat până în ultima clipă de gândul că puştii de la Asociaţia „Gladiator”, pe care-i şcolea de ani buni, vor rămâne ai nimănui. Chiar şi pe patul de moarte, cascadorul a vrut să se asigure că aceştia vor ajunge pe mâini bune. Azi, fiul său cel mare, Arpad, vrea să preia această şcoală.

În ciuda bolii cumplite care-l măcina, Szobi Cseh nu a renunţat să se ocupe de copiii de la Asociaţia „Gladiator”, pe care el însuşi a pus-o pe picioare. Aici, maestrul îi antrena pe puştii cu handicap fizic grav sau care proveneau din familii care n-aveau grijă de ei. Opt ani a lucrat cu aceşti copii şi a mers până în pânzele albe când autorităţile i-au evacuat din sala unde făceau antrenamentele. Marele cascador nu i-a uitat nici în ultima clipă a vieţii sale pe prichindeii de care era atât de ataşat. Una dintre ultimele dorinţe ale lui Szobi Cseh a fost aceea ca fiul său cel mare, Arpad, să ducă mai departe ceea ce reuşise el să clădească. „Fiul meu încearcă să preia «Gladiator», să vedem dacă va reuşi. Arpad vrea să-i ducă mai departe proiectul. Până în septembrie, copiii sunt în vacanţă, dar vom vedea în toamnă ce va fi”, ne-a spus Simona Cseh (58 de ani), văduva maestrului.Ultima data, copiii făceau pregătire într-o sală de la Clubul Sportiv „Apollo”, după ce Şcoala 22 din sectorul 3 reziliase contractul cu asociaţia. La cursurile de cascadorie de la „Gladiator” s-au format tineri sportivi, dintre care mulţi au făcut şi performanţă.Marele cascador spera ca, într-o bună zi, primăria de sector să contruiască un spaţiu dedicat exclusiv copiilor pe care el îi pregătea, dar nu a mai apucat să-şi împlinească acest vis.


    FOTO: CLICK!
FOTO: CLICK!

Cascadorul, chinuit de cancer trei ani

După trei ani de suferință, la 1 august, cascadorul Szobi Cseh a pierdut lupta grea cu o boală cumplită: cancerul osos. Avea 71 de ani când s-a stins din viață la Spitalul Clinic Fundeni, din Capitală, unde era internat. Averea lui Szobi Cseh, adică maşina şi apartamentul, îi rămâne soţiei sale, pentru că băieţii (Arpad și Alex) sunt amândoi așezați la casele lor. Tot soţia va încasa şi drepturile de autor ale artistului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net