Cântăreața Feli Donose, care a devenit cunoscută după ce a participat la „Vocea României”, este însărcinată în 7 luni și așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va strânge fetița în brațe. Artista și iubitul ei, Cătălin, se ocupă de ultimele pregătiri înainte de marele eveniment și, chiar dacă cei doi au mai avut parte de câteva divergențe pe parcursul sarcinii, sunt entuziasmați de minunea pe care o vor lua acasă în mai puțin de două-trei luni.


Nu mai este mult timp până când Feli va deveni mămică pentru prima oară, iar cântăreața a mărturisit că, deși a avut parte de o sarcină ușoară, ea a trecut printr-o perioadă în care s-a comportat puțin mai „dramatic”. Invitată în cadrul unei emisiuni, artista a vorbit despre viața de gravidă, explicând și care sunt motivele pentru care se cunosc atât de puține lucruri despre cel care este tatăl copilului ei.

„Eu nu vreau să țin treaba asta secret, e tatăl copilului meu, el nu vrea să fie în atenție. Noi când ne-am cunoscut nu știa cine sunt, ne-am cunoscut la o nuntă unde eu mergeam să cânt, iar el era invitat. El nu înțelege lumea asta. Nu vreau să îl forțez, abia eu apar. Poate că pentru mine nu înseamnă că succesul să te promovezi peste tot. Afirmarea aceasta sufocantă vine din nevoia de a fi văzut, eu nu sunt așa, sunt cum simt să fiu, nu am o copertă”, a exlicat Feli, în cadrul emisiunii „Răi Da' Buni”.

Feli va naşte în luna noiembrie o fetiţă pe care o va boteza Luna
Foto:Arhivă personală

Artista a susținut că dorea inițial să adopte o fetiță, însă acum o așteaptă cu nerăbdare pe Nora Luna să vină pe lume. De asemenea, aceasta a dezvăluit și că ea și partenerul ei au avut câteva discuții în contradictoriu în legătură cu acest nume inedit, pe care Feli dorește să i-l pună celei mici.

„M-am îngrășat 9 kilograme, faza ciudată este că nu conștientizez că sunt gravidă, pentru că am mult de lucru, zic că sunt balonată, dar îmi aduc aminte că sunt în șapte luni. N-am avut o sarcină grea, eu am fost dramatică. Cred că iubitul meu a vrut să plece de acasă de patru-cinci ori minim", a spus ea, în glumă. "Acum sunt bine, conștientizez, o simt pe bebelină că e foarte activă. N-am început să pregătim camera bebelușului așa calumea. Intru în magazine de bebe și ies plângând și cu mâna goală că nu știu ce să aleg. Planul era să adopt la anul, știam eu că voi lua o fetiță la două săptămâni, așa am visat, știu că sunt ciudat. El nu a rezonat cu numele de Luna și mi-a zis că Luna e nume de câine. Am zis că nu pot să fiu egoistă și am ales încă un nume”, a mai dezvăluit Feli, pentru sursa anterior menționată. 

 

 

loading...
Loading...