Finala iUmor: Maria Popovici e marea câștigătoare! Actrița a fost lăudată de Cheloo

Ultima actualizare:

    Maria Popovici i-a impresionat pe jurațiFoto: captură Antena 1
Maria Popovici i-a impresionat pe jurațiFoto: captură Antena 1

Actrița Maria Popovici (26 de ani) a câștigat cel de-al doilea sezon al emisiunii iUmor. Ea a reușit să-i impresioneze pe jurați și să plece acasă cu marele premiu, un cec de 20.00 de euro. Momentul ei de stand-up comedy i-a convins pe telespectatori să o voteze.

„Ce s-a întâmplat cu femeia asta în această seară e o chestie pe care ar trebui să o pui în manual. A fost absolut impecabilă din prima secundă şi până în ultima. A ştiut exact ce va face şi cât va face. Perfecţiune! „M-a luat rău plânsul, dar am vrut să mă potolesc, pentru că mi-am dat seama că îmi vine să plâng de cât de mult mă bucuram pentru ea, dar în acelaşi timp ar fi fost incorect faţă de ceilalţi.”, a declarat Mihai Bendeac, potrivit adevarul.ro.

Delia și Cheloo au fost și ei uimiți de numărul Mariei Popovici. Actrița este una dintre puținele femei din România care fac stand-up comedy.

Eu te aplaud pentru că eşti unul dintre cei mai buni concurenţi, e foarte clar că ai o sclipire de inteligenţă pe care mulţi nu o au, faci bine ceea ce faci. A fost fără greşeală, textul a fost lucrat, foarte bine pus la punct, cred că l-a repetat de foarte multe ori. Cel mai bun număr din această seară. Mă simt foarte bine, a fost un moment de distracţie în care toată lumea s-a pierdut”, a spus Cheloo.

Finala iUmor a fost înregistrată, dar voturile date de telespectatori au fost exprimate live, în timpul emisunii. A fost filmat în prealabil câte un final pentru fiecare concurent care a obținut trei răspunsuri afirmative din partea juriului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net