Giulia Nahmany, în lacrimi la lansarea cărții sale

Ultima actualizare:

    Giulia Nahmany a fost vizibil emoţionată foto: arhiva personală
Giulia Nahmany a fost vizibil emoţionată foto: arhiva personală

Joi seara (5 mai), toate vedetele s-au strâns la evenimentul de lansare a cărții scrise de Giulia Nahmany. Au felicitat-o și au stat la coadă pentru a lua autografe de la vedeta care a îmbrățișat de curând și rolul de scriitor.

Giulia Nahmany a lansat cartea “Merg mai departe - mai puternică, mai sănătoasa, mai fericită”. Volumul apărut la Editura For You, prezintă procesul prin care vedeta a reușit să depășească momentele dificile din viață și, în special, din perioada extrem de grea cauzată de boala și decesul mamei sale.

La evenimentul de lansare au participat persoane publice precum Stephan Pelger, Adina Buzatu, Geanina Ilieș, Mihaela Călin, Șerban Copoț, Nadine, Dana Săvuică, Ilinca Obădescu, Florentina Opris, precum și admiratori și prieteni apropiați ai autoarei. Discursul Giuliei a emoționat audiența, iar la un moment dat, aceasta a izbucnit în plâns. Nu s-a putut abține când a început să vorbească despre cea care i-a dat viață.   După discurs a urmat o sesiune de autografe. Atmosfera elegantă a fost întreținută de recitalul unui pianist.


    foto: arhiva personală
foto: arhiva personală

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net