Îi credeai în Cipru? Uite unde au apărut Sorana și Strunilă

Ultima actualizare:

    Sorana și Octavian Strunilă s-au și asortat, dar fără să se vorbeascăFoto: arhivă personală
Sorana și Octavian Strunilă s-au și asortat, dar fără să se vorbeascăFoto: arhivă personală

"Ferma Vedetelor" este pe ultima sută de metri, căci actul final al competiției are loc în 4 iunie. Deși nu au prins loc în finală, unde luptă Maria Constantin, Lili Sandu, Vasile Calofir și Paul Ipate, Octavian Strunilă și Sorana au fost invitați alături de ceilalți concurenți eliminați pentru a-și spune ultimul cuvânt în competiție.

Cu toate că la televizor sunt în Cipru alături de toate vedetele de la "Ferma", Strunilă și Sorana au venit să promoveze emisiunea în cel mai de succes show al celor de la PRO TV, "Românii au talent", parcă pentru a aminti că peste doar o săptămână are loc finala în care se va decide cine ia cei 50.000 de euro și titlul de Fermierul anului.

Cântăreața și actorul au luat loc în gradena spectatorilor și s-au bucurat de spectacolul oferit de cei 12 concurenți din cea de-a cincea semifinală din "Românii au talent", vineri, 27 mai.

Sorana și Octavian au fost în sală la "Românii au talent"
Sorana și Octavian au fost în sală la "Românii au talent"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
image
actualitate.net
image
actualitate.net