De 21 de ani trăiesc unul pentru celălalt, iar pe 4 octombrie au avut parte de o triplă aniversare. Marian Nistor şi Dorina Paraschiv, care împreună formează trupa Savoy, şi-a lansat luni, 26 noeimbrie, un dublu album “Best of”. Ne-au dezvăluit secrete despre povestea lor de dragoste, despre vestimentaţia lor inedită, dar ne-au spus şi câte sute de bentiţe numără celebra lor colecţie.


Toată lumea a auzit de trupa Savoy, înfiinţată de Marian Nistor în anul 1966. Formaţia funcţionează acum în formulă de doi, adică Marian şi soţia lui, Dorina Paraschiv Nistor (57 de ani), care fac furori peste tot cu piese celebre precum „Domnişoară, domnişoară”, „Ultimul romantic”, „Mulţumesc, iubită mamă”, dar şi cu modul în care se îmbracă, accesorizându-se cu celebrele lor bentiţe. La lansarea dublului lor album, care a avut loc luni, la Magazinul “Muzica” din Capitală, am vrut să aflăm mai mai multe amănunte despre cuplul format în urmă cu 21 de ani. „Avem o triplă aniversare. Pe 4 octombrie a fost ziua soţului, Marian a împlinit 75 de ani. M-am rugat la bunul Dumnezeu să facem cununia religioasă tot pe 4 octombrie şi tot pe 4 am făcut 21 de ani de relaţie”, ne-au povestit cei doi, ţinându-se de mână, aruncându-şi priviri pline de iubire şi oferindu-şi câte o sărutare.

marian-nistor-dorina-paraschiv-lansare-disc-magazinul-muzica-noiembrie-2018_3.jpg

marian nistor si dorina paraschiv
Cei doi şi-au lansat dublu album muzical
foto: Sever Gheorghe

Pentru că i-am văzut aşa de îndrăgostiţi, le-am cerut să ne spună cum a început povestea lor de dragoste. „Ne-am cunoscut prin 1986, ne-am observat, eram la filmări, în Herăstrău, el cu Savoy-ul, iar eu, cu muzica mea populară. De atunci ne-am interesat unul de celălalt şi după ani şi ani ne-am înâlnit la Studiourile Tudor Vornicu. De atunci am rămas împreună. I s-a spus că sunt însurat, apoi a plecat cu muzica în străinătate şi apoi, când s-a întors, am rămas împreună. Căţeluşa mea a peţit-o. A venit lângă ea şi n-a mai vrut să plece. Apoi am schimbat numerele de telefon, a doua zi ne-am sunat şi ne-am văzut şi nu ne-am mai despărţit”, ne-au povestit Marian. Au început să cânte împreună şi apariţiile lor erau foarte colorate. „Ideea bentiţelor a venit de pe vremea când omul de geniu care e Ilie Năstase o purta în teren şi o poartă şi acum. Şi eu o port şi acum, dorm cu ea, uit să o mai dau jos de pe cap. A devenit un brand pentru Marian Nistor. Am peste 300 de bentiţe şi Dorina are şi ea vreo 200, fiecare cu ale lui”.

marian-nistor-dorina-paraschiv-lansare-disc-magazinul-muzica-noiembrie-2018_1.jpg

marian nistor si dorina paraschiv
Octavian Ursulescu a fost amfitrionul evenimentului de la Magazinul Muzica
foto: Sever Gheorghe

„Cât despre zilele noastre, ele sunt pline de muzică şi de dragoste. Suntem oameni nomali, mergem la piaţă, facem mâncare împreună. Ne recunosc oamenii pe stradă, sunt minunaţi toţi. Uneori ne punem glugile să nu ne recunoască şi ne spun «degeaba, nu vă mai ascundeţi, că vă recunoaştem», glumesc ei.

Legat de muzic[, planurile lor nu se opresc la acest dublu CD, “Best 7 şi 8”. „O să mai lansăm încă două anul viitor, pentru consumatorii noştri de muzică, cu piese vechi, unele speciale pentru doamna mea. Avem 50 de albume scoase până acum. Ne bucurăm că la lansare au venit mulţi prieteni, Zsolt Kerestely, Aurel Moga, Lucia Popescu Moraru sau Octavian Ursulescu, cel care a şi prezentat evenimentul. Avem concerte, evenimente private, sunt oameni care iubesc muzica veche şi bună. În vară vom mai lansa încă două albume, poate trei, pentru că e posibil să scoatem şi un album de petrecere. Doamna mea, iniţial era solistă de muzică populară, de petrecere, eu aşa am cunoscut-o. Am transformat-o şi în solistă de muzică pop. Ea cântă minunat şi eu sunt un compozitor care are în el filonul folcloric”, au încheiat cei doi trubaduri.   

Loading...