Oana Tache (32 de ani), fosta parteneră de prezentare a lui Cabral și a lui Mihai Bobonete, în show-ul "Sunt celebru, scoate-mă de aici!" (PRO (TV), dar și fostă actriță în "Abracadabra" și în "Pariu cu viața", va fi mămică. Ea ne-a vorbit cu o bucurie imensă despre viața de familie și despre pregătirile pentru venirea pe lume a bebelușului.


  • Click!: Ai anunțat că vei naște în curând. În câte luni ești?

Oana Tache: Nu m-am grăbit să anunț vestea cea mare ca să mă pot bucura de fiecare moment al acestei noi experiențe. E atât de intens tot ce se întâmplă și atât de frumos, încât vrei să trăiești totul la maximum. Sunt în șase luni deja, așa că este de departe cel mai bine păstrat secret al meu până acum. Noi am primit vestea între Crăciun și anul nou și de atunci ne îndrăgostim pe zi ce trece de bebelușul care va fi Leu, ca mama lui. Voi naște la începutul lui august, așa că e foarte probabil să îmi fac un cadou chiar de ziua mea. Deși, mi-ar plăcea ca micuțul să aibă ziua lui proprie de naștere. Sunt sigură că și lui i-ar plăcea la fel.

  • În ce țară erați, când ați conceput copilul?

Suntem doi oameni foarte activi și foarte concentrați pe zona profesională. Ambii suntem antreprenori, lucrăm cu mai multe proiecte în paralel, fiecare pe zona lui – eu, fac producție de conținut. Filip conduce propria companie, cu o vechime de 25 de ani în România. Ne doream mult să devenim părinți și cu siguranță cel mai mult a ajutat pauza pe care am luat-o în iarna lui 2019 când am plecat în Japonia. La capătul celălalt al lumii stresul și rutina zilnică nu își mai au sensul. Așa se face că vacanța în Țară Soarelui Răsare ne-a ajutat să ne împlinim dorința. Glumim mult acum și spunem că odată conceput undeva între Osaka și Tokyo, micuțul nostru “extraterestru” va fi mai mult ca sigur un vitezoman pasionat de tehnologie. O să îi placă și aglomerația și mai mult ca sigur de la mine va prelua pasiunea pentru muzică, artă și sport extrem, iar de la tatăl lui va învața cum să facă sailing sau cum stă treaba cu matematică, fizică și pasiunea pentru science fiction. Va fi o combinație cel puțin interesantă.

"M-am speriat de cât luasem în greutate"

  • Ai pofte? Ce-ți place să mănânci?

În ceea ce mă privește, treaba asta cu poftele e un mare mit. Îți cere organismul în timpul sarcinii să mănânci cât mai variat. Am zile când consum mai mult lactate, zile când vrea alimente bazate pe fier și zile în care vreau doar fructe. Nu am avut nicio poftă de ceva anume, de vreo chestie exotică, dar mi-am promis că imediat ce ieșim din izolare mă găsiți la o terasă la soare. Asta îmi lipsește cel mai mult acum, socializarea și petrecutul timpului afară. Am poftă de un concert live și de o poveste cu prietenii mei de care îmi e foarte dor.

sunt_celebru_scoate-ma_de_aici_-_oana_tache_bobonete_si_cabral_la_elefant.jpg

Oana Tache, la Sunt celebru, scoate-mă de aici
In 2015, alături de Bobonete si de Cabral, la "Sunt celebru, scoate-mă de aici!" (PRO (TV)
Foto: Arhiva personală
  • Câte kilograme ai luat?

Cât despre kilograme, o să fiu sinceră și o să zic că am avut vreo 2 luni în care m-am speriat de cât luasem în greutate. După, nu m-am mai cântărit până de curând când am observat că m-am stabilizat. Cred că am mâncat mult pe fond de agitație la începutul carantinei. Pe de altă parte, nu cred că există o rețeta în perioada asta și nici că ar trebui pusă așa o presiune pe gravide în perioada sarcinii. Fiecare ia în greutate cât îi trebuie. Nu mâncăm cu șapte guri, dar nici să ajungem să ne deprimăm din cauza asta nu cred că e sănătos deloc. Nici comparațiile cu alte mămici nu sunt bune pentru că oricum totul e relativ de la o sarcina la altă. Așa că eu o să îmi port kilogramele în plus cu mândrie și drag și o să continui să îmi iubesc corpul care trece prin reale transformări în perioada asta. Voi povesti mai multe despre aceste transformări pe www.oanatache.ro

  • De ce ai ținut secret sarcina timp de șase luni?

Nu este un proiect TV sau radio. Nu este ceva ce am mai trăit până acum. E ceva atât de personal încât vrei să găsești cel mai bun moment în care să faci anunțul. Pe de-o parte, recunosc, am fost egoistă și am vrut să țin secretul cât mai mult pentru mine și familie. Pe altă parte, am vrut să ne asigurăm că totul este în regulă din punct de vedere medical. Pe o a treia parte, în fiecare zi m-au mâncat palmele să pun ceva pe net. M-am abținut cu greu să nu zic nimic până acum, dar consider că am făcut anunțul când a fost cel mai bine pentru mine și bebe.

  • Ce va fi, băiețel sau fetiță? Ce nume ați ales?

Vom avea un băiețel și asta mă face foarte fericită. A nu se înțelege greșit, și dacă era fetiță mă bucurăm, dar am pus un pariu cu soțul meu înainte să aflăm sexul copilului și am câștigat. E și asta o chestiune foarte interesantă, cred că mamele simt ce va fi bebelușul. E o legătură atât de strânsă între mamă și copil, o simbioză perfectă... Avem și numele pregătit, unul l-am ales eu, unul Filip (soțul), dar mai stăm un pic până să anunțăm. Nu de alta, dar și asta e o chestiune sensibilă și nu știi cum mă răzgândesc în momentul în care îl văd pentru prima oară. E important zic eu să i se și potrivească numele.

oana-tache.jpg

oana tache
Oana Tache va naște un băiețel în luna august
foto: Facebook
  • Ai stabilit unde vei naște?

Mai avem un pic de timp până în august așa că nu am pus toate detaliile la punct încă. Ce pot spune e că va fi Leu că mama lui și că va veni la începutul lui august ,când vrea el să vină. Nu vreau să îi dau eu un termen limită, vreau să facă el alegerea asta. Îmi doresc un copil puternic, cu personalitate, care să se bucure din prima clipă de libertatea de a alege pentru el.

  • Ce alte proiecte ai? Nu îți e dor de televiziune?

Urmează să lansăm un proiect video nou în online: Lumea lu’ Tache. Îl veți găși pe YouTube, Facebook, Instagram și pe www.oanatache.ro. E nevoie mai mult că oricând de content de calitate și perioada carantinei mi-a dat și mai mult curaj că e cazul și timpul să iau cuvântul și să abordez subiecte din mai multe sfere. TV-ul e ceva ce mă va reprezenta mereu, la fel și radioul. Nu zic că nu mă voi întoarce niciodată pentru că nu știi niciodată ce și cum se poate întâmplă. Însă, și online a fost și este un mediu bun de expunere pentru mine în ultimii ani și mă bucur tare că am avut ocazia să preiau inițiative în multe proiecte cu impact. Numărăm în portofoliul companiei de producție de content digital MediaLIKE peste 150 de clienți locali și internaționali, am lucrat cu peste 300 de brand-uri mari și am satisfacția că am și revoluționat și am dat trend-ul cu proiecte că Digital Host la ProTV, implicarea în campania alegerilor europarlamentare din 2019 când am început să lucrez direct cu Parlamentul European sau că am luat diverse premii la festivaluri dedicate creației și producției de conținut în online. M-a ajutat să folosesc experiența din TV într-o lume nouă care se dezvoltă de la o zi la altă și într-un mediu dinamic care mă stimulează în fiecare zi să fac mai mult, să fiu mai bună.

  • Ce program ai în această perioada?

Mă bucur de o perioadă în care petrecem mult mai mult timp împreună și avem așadar, și mai mult timp pentru noi că familie, mai mult timp să construim la ceea ce devine noul cămin al băiețelului nostru. M-am izolat cu Filip, soțul meu, și deși suntem forțați să lucrăm de acasă, sunt fericită că suntem provocați să ne gospodărim singuri. Gătim, facem curățenie împreună, ne uităm la filme, povestim și ne imaginăm cum va fi când ni se va mari familia cu încă un membru. A fost primul Paște pe care îl facem doar în doi (avem amândoi familii mari cu care petrecem de obicei și pe care am ales să le protejăm în perioada asta), primul Paște în care am pregătit masa împreună și în care nu am fost în mijlocul prietenilor sau în vreo țară străină. Dar, așa cum spuneam, e bine și acasă când ai cu cine să împărți toate lucrurile frumoase și bune care ți se întâmplă. E liniște la noi și asta ne ajută să ne pregătim pentru aventura care ne așteaptă pentru că va fi cu siguranță aventura vieții noastre. O aventură care nu ne sperie, dimpotrivă, ne da putere. Și va voi povesti despre toate aceste trăiri și mai multe pe www.oanatache.ro.

 

Citește și

S-a măritat şi Oana Tache, de la «Abracadabra»!

Ce face Oana Tache când nu e la «Vocea României»

Loading...