Lavinia Pârva a vorbit despre momentele stânjenitoare din copilăria ei

Ultima actualizare:

    Lavinia Pârva și Ștefan Bănică
Lavinia Pârva și Ștefan Bănică

Lavinia Pîrva a vorbit despre cele mai stânjenitoare traume din copilărie. Deși acum este adult deja, ea îşi aminteşte câteva momente mai dificile de când avea câţiva anişori. Lavinia Pârva a avut de suferit din cauza gropiţelor din obraji deoarece fiecare persoana care venea acasă la ei, o trăgea de obraji.

Soția lui Ștefan Bănică Jr a fost îndrăgită încă din copilărie, cei care o vizitau acasă aveau mereu un obicei enervant pe care ea nu l-a acceptat deloc.

„Când eram micuţă şi suna cineva la uşă, îmi aduc aminte că mă ascundeam sub masă pentru că toţi, toate persoanele care veneau la noi acasă aveau tendinţa să mă tragă de obraji. Şi în momentul acela, la vremea aia, eram foarte supărată din cauza acestor gropiţe. Acum m-am obişnuit şi îmi plac. Fac acum parte din farmecul meu”, a declarat Lavinia Pîrva într-o emisiune TV, conform viva.ro.

Lavinia Pârva a vorbit despre operațiile estetice

„Doamna doctor Laura Mocanu este cea care mi-a câştigat încrederea, ea este cea care se ocupă de ceva timp de aspectul tenului me. Este foarte important, eu sunt foarte rezervată când vine vorba despre astfel de lucruri. Rezultatele au fost minunate, mai pierd şi eu nopţile pentru că am spectacole, de multe ori sunt obosită. O singură dată la câteva luni merg la ea. Eu sunt fan mezoterapie. Încerc să îmi fidratez tenul. Nu am nicio operaţie estetică şi nu simt nevoia. Până acum, nu a fost cazul.”, a mai adăugat ea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
george burcea andreea balan fetitele ELLA CLARA jpg
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net